Eveniment
Vremea în luna august: temperaturi neobișnuite în următoarea perioadă. Prognoza meteo pe patru săptămâni

Vremea în luna august: urmează o perioadă cu temperaturi neobișnuite pentru ultima lună de vară. După două zile ”de foc”, se răcește brusc, sub 30 de grade și vor fi ploi și furtuni.
În acest weekend sunt anunțate maxime de până la 39-41 de grade. Va fi deosebit de cald, însă duminică temperaturile scad brusc și semnificativ. Schimbarea aduce și condiții de instabilitate atmosferică.
Luna august începe cu maxime sub 30 de grade: vor fi 24-25 de grade în centru și nord, respectiv 27-28 de grade în vest și sud. Apoi, la interval de o zi, din 2 august temperaturile urcă la 29-32 de grade.
În continuare, vor fi variații mari de temperatură, de la o zi la alta sau de la o regiune la alta. În sud se va ajunge la 35 de grade (3-4 august) și se răcește la 26 de grade din 7 august. În restul regiunilor se răcește la 25-26 de grade (din 5 august).
Sunt anunțate perioade cu furtuni până în 10 august (12 august, în centru) și un nou episod de instabilitate atmosferică în 23-24 august, în centru, nord și vest.
Cea mai caldă zi
Până la debutul lunii august, cea mai caldă zi anunțată de meteorologi va fi sâmbătă, 26 iulie. Valul de căldură se extinde și în sud și vest. Vor fi până la 42 de grade, în extremitatea de sud a țării, a anunțat directorul ANM, Elena Mateescu.
”Ziua de sâmbătă va aduce valori mai ridicate, cu un ecart între 32 până la 41 de grade. Nu excludem, așa cum arată datele la acest moment, și 42 de grade în extremitatea sudică a teritoriului”, a spus Mateescu, la Digi24.
De duminică, se răcește semnificativ, mai ales în regiunile subcarpatice, în timp ce în sud și sud-est temperaturile rămân ridicate. Sunt așteptate furtuni și averse torențiale.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni, până în 25 august.
Vremea în săptămâna 28 iulie – 3 august
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul țării, unde se vor situa în jurul celor normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în toată țara, dar mai ales în jumătatea de nord a țării.
Vremea în săptămâna 4-10 august
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi apropiat de normalul perioadei la nivelul întregii țări.
Vremea în săptămâna 11-17 august
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea de vest a țării și apropiat de normalul perioadei în restul teritoriului.
Vremea în săptămâna 18-25 august
Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână în majoritatea regiunilor.
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile vestice și apropiat de specificul perioadei în restul teritoriului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News