Connect with us
Publicitate

Eveniment

VREMEA în Transilvania, la munte și la mare până în 13 iunie. Când vor fi temperaturi de vară și cât timp va mai ploua

Publicat

Va fi mai frig luni și marți, apoi, din 2 iunie, se mai încălzește, potrivit prognozei meteo în următoarele două săptămâni, pe regiuni, prezentate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Probabilitatea de apariţie a ploilor pe arii extinse va continua să rămână ridicată pe parcursul următoarelor două săptămâni (31 mai – 13 iunie), în majoritatea regiunilor.

TRANSILVANIA

Pe 31 mai, respectiv pe 1 şi 2 iunie, vremea va fi rece pentru această perioadă, se vor înregistra temperaturi maxime de 15 – 16 grade şi minime de 6 – 7 grade, în medie regională.

Între 3 şi 5 iunie, vremea se va încălzi treptat, iar în intervalul 6 – 13 iunie, va deveni apropiată de normal din punct de vedere termic. Prin urmare, media temperaturilor diurne va fi de 22 – 24 de grade, iar a celor minime nocturne va fi de aproximativ 11 grade.

Vor fi ploi pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, dar acestea vor fi mai importante cantitativ şi se vor semnala pe arii mai extinse pe 31 mai şi între 8 şi 12 iunie.

LA MUNTE

În primele patru zile de prognoză, vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în general între 7 şi 10 grade şi a minimelor, care va fi de 0 – 4 grade.

În zilele care vor urma vremea va deveni normală pentru această perioadă, iar media temperaturilor maxime va fi de 14 – 17 grade şi a minimelor de 6 – 8 grade.

Vor fi fenomene specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare zi, dar acestea vor apărea mai frecvent în primele două zile şi, din nou, după data de 6 iunie.

DOBROGEA și litoral

Vremea va fi rece în primele zile, cu temperaturi maxime medii de 16 – 18 grade şi minime în medie de 10 – 12 grade. Valorile termice vor fi, apoi, în creştere uşoară şi treptată, iar la sfârşitul primei săptămâni vor ajunge la medii diurne de 21 – 22 de grade şi de 13 – 14 grade, la cele nocturne.

Ulterior, cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de normal, maxime în medie de 22 – 24 de grade şi minime medii de 14 – 15 grade.

În primele două zile vor fi perioade cu fenomene asociate instabilităţii atmosferice.

Local, se vor cumula cantităţi de apă însemnate, dar averse, în general slabe cantitativ, vor apărea cu caracter temporar şi pe spaţii mai mici şi în restul perioadei de referinţă.

BANAT

Primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă pentru această perioadă, astfel încât vor fi temperaturi maxime de aproximativ 18 grade şi minime de 8 grade, în medie regională. Dar, începând cu data de 2 iunie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât, în intervalul 5 – 13 iunie, media maximelor termice va fi de 25 – 26 de grade, iar a celor minime va fi de 13 grade, valori normale pentru această perioadă.

Ploi pe arii mai extinse se vor semnala pe 31 mai şi 1 iunie, precum şi în intervalul 6 – 13 iunie.

CRIȘANA

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme răcoroasă, iar regimul termic va fi caracterizat prin temperaturi diurne de 17 – 19 grade şi nocturne de 7 – 8 grade, în medie, între 31 mai şi 2 iunie.

Ulterior, va avea loc o încălzire treptată a vremii, care va deveni normală sub aspect termic în intervalul 6 – 13 iunie, când se vor înregistra maxime termice de 24 – 25 de grade şi minime de 12 – 13 grade.

Temporar va ploua aproape pe tot parcursul intervalului de două săptămâni al prognozei, dar ploile se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai importante cantitativ în jurul datei de 31 mai, precum şi între 8 şi 13 iunie.

MARAMUREȘ

Vremea va fi răcoroasă, chiar rece în cursul nopţilor şi al dimineţilor în primele patru zile ale intervalului de prognoză, când vor fi valori termice medii de 16 – 18 grade pentru temperaturile maxime şi de 6 – 7 grade pentru cele minime. Apoi, temperatura aerului va creşte de la o zi la alta, iar în intervalul 5 – 13 iunie vremea va deveni apropiată de normal sub aspect termic, iar maximele diurne vor fi de 23 – 24 de grade.

În acelaşi interval, în cursul nopţilor, se vor înregistra aproximativ 11 – 12 grade.

Probabilitatea pentru ploi mai însemnate cantitativ şi pe arii mai extinse va fi mai mare pe 31 mai şi, din nou, în intervalul 8 – 13 iunie. Precipitaţii slabe, pe arii mai restrânse, se vor semnala şi între 4 şi 7 iunie.

MOLDOVA

Până în data de 3 iunie, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, în special în cursul zilelor când se vor înregistra valori maxime în medie cuprinse între 15 şi 18 grade, iar pe timpul nopţilor media minimelor va fi de 8 – 9 grade. După această dată, valorile termice vor fi în creştere uşoară şi treptată, astfel încât la sfârşitul primei săptămâni vor ajunge la medii diurne de 20 – 22 de grade şi de 10 – 11 grade, la cele nocturne.

Cea de-a doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de normal, maxime în medie de 23 – 25 de grade şi minime medii de 12 – 13 grade. Intervale de timp cu fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala mai frecvent în primele trei zile ale intervalului, când local se vor cumula şi cantităţi de apă mai însemnate. Averse, în general slabe cantitativ, vor apărea cu caracter temporar şi pe spaţii mai mici şi în restul perioadei de referinţă.

MUNTENIA

În primele zile ale intervalului, vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în general sub 20 – 22 de grade, iar a minimelor de 8 – 11 grade. După data de 3 iunie valorile termice se vor apropia treptat de cele specifice perioadei, astfel că media maximelor termice va fi în general între 24 şi 26 de grade, iar a minimelor între 11 şi 15 grade.

Vor fi intervale de timp cu fenomene specifice instabilităţii atmosferice, cu o probabilitate mai mare în zilele de 31 mai, 1 iunie şi după data de 6 iunie.

OLTENIA

Media temperaturilor maxime va fi în creştere, de la 18 – 20 de grade în primele două zile, până spre 25 – 26 de grade în jurul datei de 5 iunie. În cea de-a doua săptămână de prognoză maximele termice nu vor mai avea variaţii semnificative.

Media temperaturilor minime se va menţine scăzută, de 8 – 9 grade, până în dimineaţa zilei de 3 iunie, apoi va creşte treptat, astfel că, până în data de 7 iunie, va atinge 12 – 13 grade. În zilele care vor urma media minimelor termice nu se va mai modifica semnificativ.

Probabilitatea mai mare pentru perioade cu manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi în primele zile de prognoză şi, din nou, după data de 6 iunie.

surse: Agerpres, meteoromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate