Connect with us
Publicitate

Eveniment

VREMEA în Transilvania, la munte şi la mare până în 27 mai. Condiţii meteo în minivacanţa de Rusalii

Publicat

Administraţia Naţională de Meteorologie transmite prognoza de vreme pentru intervalul 14 – 18 mai, în regiuni din ţară. În Transilvania, vor mai fi variaţii de temperatură până în 20 mai, când vremea se încălzeşte. Până atunci, vor fi şi furtuni şi averse. În weekendul de Rusalii, va fi soare, câţiva nori şi posibil ploi scurte. Maximele vor fi în jurul valorii de 25 de grade Celsius.

În Transilvania, regimul termic va avea ușoare variații de la o zi la alta și se va concretiza prin valori maxime situate între 20 și 23 de grade și valori minime cuprinse între 7 și 11 grade, în medie. După data de 18 mai vremea se va încălzi, astfel încât, din 20 mai, temperaturile diurne vor atinge 24-25 de grade, iar cele nocturne vor fi de 10.11 grade, valori ce se vor menține de interes până la sfârșitul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, însă ploi pe arii extinse și local mai importante cantitativ se vor înregistra în jurul datei de 15 mai.

La munte, regimul termic nu va avea variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, prezentând totuși o tendință de ușoară creștere, astfel încât media temperaturilor diurne se va încadra între 12 grade în primele zile și 14-16 grade după data de 18 mai. Temperaturile nocturne se vor situa, în medie, între 4 și 6 grade în prima săptămână de prognoză, iar în cea de a doua vor marca o creștere ușoară și se vor încadra între 6 și 8 grade.

Probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului prognoză, dar în jurul datei de 15 mai ploile se vor semnala pe arii extinse și vor fi mai importante cantitativ.

În Dobrogea şi pe Litoral, temperatura aerului va fi în creștere, de la medii ale maximelor regionale de 19-20 de grade în prima zi a intervalului, până la medii în jurul a 23 de grade în data de 18 mai, iar până la sfârșitul intervalului variațiile vor fi nesemnificative. Aceeași evolutie o vor avea și temperaturile minime; la începutul primei săptămâni va exista o creștere de la medii în jurul a 11 grade, la medii de 14-15 grade, iar până la sfârșitul intervalului variațiile nu vor fi importante.

Probabilitatea de ploaie se va menține ridicată pe aproape tot parcusul intervalului, dar mai ales în zilele de 16 și 17 mai, când și cantitățile de apă vor putea fi mai însemnate.

sursă: meteoromania.ro, accuweather.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate