Actualitate
VREMEA în TRANSILVANIA până la jumătatea lunii septembrie. Temperaturile scad, maximele vor ajunge până la 21 de grade Celsius

Temperaturile maxime, de 26-27 de grade, din primele două zile ale intervalului de prognoză, vor scădea cu aproximativ 2 grade, astfel încât, între 3 şi 8 septembrie se vor menţine relativ constante, în jurul valorii medii de 25 de grade. Ulterior, răcirea uşoară a vremii va continua, iar între 12 şi 14 septembrie mediile maximelor nu vor mai depăşi 21 de grade Celsius.
Temperaturile minime vor marca o creştere, de la 10 la 13 grade, în medie, între 1 şi 4 septembrie, apoi vor scădea uşor şi se vor menţine în jurul unei medii de 11 grade până pe 10 septembrie, pentru ca în ultimele zile să coboare din nou, spre 8 grade la sfârşitul perioadei de prognoză.
Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai ridicată pe 3 septembrie şi, din nou, între 8 şi 10 septembrie. În restul intervalului de prognoză vor fi ploi trecătoare, slabe cantitativ.
sursa: mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News