Eveniment
VREMEA în Transilvania și la munte până în 13 octombrie. Condiții de ploaie aproape în fiecare zi. Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) transmite prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni, în regiuni din țară. În Transilvania, vor fi variații de temperaturi de la o zi la alta și vor fi condiții de ploaie aproape în fiecare zi.
În Transilvania, până în data de 3 octombrie, deși vor avea variații de la o zi la alta, temperaturile maxime se vor menține peste cele specifice perioadei, iar media lor va fi între 22 și 26 de grade. Ulterior se va răci accentuat, astfel încât în zilele de 5 și de 6 octombrie media maximelor termice nu va mai depăși 13 grade.
Din data de 7 octombrie se va încălzi ușor, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea în medie valori cuprinse între 15 și 17 grade. Media temperaturilor minime se va situa între 8 și 11 grade, până în data de 4 octombrie, apoi, în general, între 3 și 6 grade.
Vor fi condiții de ploaie aproape în fiecare zi, posibil mai importante cantitativ în zilele de 3 și de 4 octombrie.
La munte, media temperaturilor maxime va avea variații între 18 grade în data de 2 octombrie și 6 grade în 5 și în 6 octombrie, în timp ce a minimelor va oscila între 9 grade în dimineața zilei de 3 octombrie și 0 grade în 6 și în 7 octombrie, dimineața.
Vor fi ploi aproape în fiecare zi, mai intense în zilele de 3 și de 4 octombrie.
sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News