Eveniment
VREMEA în Transilvania şi la munte până în 22 aprilie. Cât ţine căldura şi perioadele cu ploi şi frig
Urmează câteva zile cu temperaturi ce aduc aminte de vară, dar şi perioade mai răcoroase. Vor mai fi şi intervale cu ploi. Sunt detalii din prognoza meteo anunţată de Administraţia Naţională de Meteorologie, în regiuni din ţară, pentru următoarele două săptămâni, 9-22 aprilie.
În Transilvania, media regională a valorilor termice diurne va crește de la 21 de grade în prima zi de prognoză, până la 24 de grade în 12 aprilie. După această dată se anticipează o scădere treptată, astfel media maximelor termice, va ajunge la 15 grade în jurul datei de 19 aprilie, iar ulterior, la sfârșitul intervalului se va încălzi ușor, la valori de 17-18 grade. Media temperaturilor minime va fi de 4-5 grade în primele două dimineți, când în depresiuni vor mai fi valori sub limita de îngheț, apoi, în perioada 11 – 16 aprilie, media acestora va fi de 6-8 grade. După acest interval, nopțile vor fi mai răcoroase, cu minime termice, în medie de 3-4 grade.
În prima săptămână de prognoză va predomina o vreme frumoasă, iar ploi locale de scurtă durată se vor semnala în jurul datei de 13 aprilie. În a doua săptămână de prognoză, instabilitatea va fi în creștere și mai ales în perioada 16 – 18 aprilie vor fi ploi pe arii mai extinse și, posibil, cantități însemnate.
La munte, vremea va fi caldă în intervalul 9-12 aprilie, când media regională a temperaturilor maxime se va situa între 12 și 14 grade, iar a celor minime între 2 și 4 grade. După acest interval valorile termice vor fi în scădere treptată pînă în 19 aprilie, astfel încât mediile maximelor vor coborî de la 14 grade până spre 6 grade, iar minimele de la 4-5 grade spre valori de -2, respectiv 0 grade. Ulterior vor marca o creștere ușoară, astfel că spre finalul intervalului valorile diurne vor înregistra în medie 8 grade, iar cele nocturne în jurul a 0 grade.
Până în data de 13 aprilie precipitațiile se vor semnala doar sporadic, pe spații restrânse și vor fi în general slabe cantitativ. În intervalul 13 – 22 aprilie acestea se vor manifesta cu o frecvență mai mare și, foarte probabil, ca în intervale scurte să fie și mai însemnate cantitativ.
sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News