Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis prognoza de vreme pentru perioada 11-24 februarie. În Transilvania, vremea se răceşte în următoarele zile, doar în 20 februarie urmând să fie din nou temperaturi de 7-8 grade Celsius. Sunt posibile precipitaţii aproape în fiecare zi.

Publicitate

În Transilvania, vremea va fi caldă în prima zi, când media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 11 grade. În următoarele două zile se va răci accentuat, iar valorile termice maxime se vor situa, în medie regională, în jurul a 0 grade. Va urma o încălzire, astfel că în data de 20 februarie media maximelor termice va ajunge până la 7-8 grade.

În ultimele zile de prognoză nu vor mai fi variații semnificative. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, iar media lor se va situa în general între -9 și -1 grad.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse și posibil importante cantitativ în primele două.

La munte, în prima zi media temperaturilor maxime va fi de 2-3 grade, apoi va scădea până la -8 grade în ziua de 13 februarie. În intervalul următor, tendința va fi în general de creștere, iar între 18 și 24 februarie media temperaturilor maxime va fi în jurul a 0 grade. Nopțile vor fi reci, iar media temperaturilor minime se va situa, în general, între -12 și -6 grade.

Vor fi precipitații aproape în fiecare zi, importante cantitativ în primele două.

Publicitate

sursa: meteoromania.ro