Actualitate
VREMEA în Transilvania şi la munte până în 29 ianuarie. Prognoza METEO pe două săptămâni. Când scăpăm de ger
Administraţia Naţională de Meteorologie transmite prognoza de vreme în regiuni din ţară, în perioada 16-29 ianuarie 2017. Va fi vreme geroasă până în jurul datei de 24 ianuarie, când temperaturile mai urcă puţin şi se vor apropia de valori normale pentru această perioadă. Sunt aşteptate ninsori slabe.
În Transilvania, vremea rece va persista pe parcursul primei săptămâni, când în timpul nopţilor va fi ger, mai intens în 20 şi 21 ianuarie. Temperaturile maxime vor fi în medie de -8, respectiv -3 grade, iar cele minime de -18 şi -10 grade.
După data de 24 ianuarie, sunt estimate valori termice în creştere treptată ce se vor apropia de normele climatologice ale ultimei decade din ianuarie, ziua între -2 şi 3 grade, iar noaptea între -10 şi -5 grade.
Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse va fi în creştere după 25 ianuarie. Până la această dată, izolat vor fi ninsori slabe.
La munte, pe parcursul primei săptămâni de prognoză vremea va fi rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. Astfel, se vor înregistra valori diurne de -10 respectiv -4 grade şi nocturne de -18…-10 grade, în medie.
După data de 23 ianuarie este estimată o creştere ușoară și treptată a temperaturilor până la valori apropiate de norma climatologic specifică perioadei, cu medii ale maximelor de -4…2 grade şi ale minimelor de -12…-6 grade.
Ninsori slabe, cu caracter local, vor fi în intervalul 17-18 ianuarie, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 26 ianuarie.
sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News