Actualitate
VREMEA în Transilvania şi la munte până în 3 aprilie. PROGNOZA meteo pe două săptămâni. Temperaturi maxime şi precipitaţii
Administraţia Naţională de Meteorologie transmite prognoza de vreme în regiuni din ţară, în perioada 21 martie – 3 aprilie. În Transilvania, vremea se răceşte până în jurul datei de 24 martie, după care maximele cresc treptat, în medie, până la 17 – 18 grade Celsius. În primele cinci zile ale intervalului vor fi ploi pe arii extinse, iar la munte sunt așteptate ninsori.
În Transilvania, prima zi a intervalului va fi caldă, cu maxime termice care se vor situa, în medie, în jurul valorii de 12 grade, apoi vremea va intra într-un proces de răcire, până în jurul datei de 24 martie, când temperaturile medii diurne vor fi de 7 – 8 grade. Din 25 martie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză valorile maxime vor creşte treptat, ajungând, în medie, până la 17 – 18 grade. Regimul termic nocturn va oscila, în medie, între -4 şi 4 grade, cu cele mai scăzute valori în intervalul 25-28 martie.
În intervalul 21-25 martie vor fi ploi pe arii extinse, iar la mijlocul primei săptămâni de prognoză acestea se vor transforma, îndeosebi în depresiuni, în lapoviţă şi ninsoare. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Ploi slabe și izolate vor fi posibile şi după data de 29 martie.
La munte, în prima săptămână regimul termic diurn va oscila, în medie, între 0 şi 4 grade, cu cele mai scăzute valori în 24 şi 25 martie, apoi vremea se va încălzi şi va ajunge la sfârşitul intervalului până la valorii medii de 9 – 10 grade. Pe parcursul nopţilor se vor înregistra minime preponderent negative, de până la -7 grade şi, abia la începutul lunii aprilie, acestea vor deveni uşor pozitive.
În intervalul 21-25 martie vor fi precipitaţii, predominant ploi la început, apoi mai ales ninsori, cu un maxim al acestora în jurul datei de 23 martie, când se vor semnala pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor fi însemnate. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte din nou după data de 29 martie.
sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News