Connect with us
Advertisement

Eveniment

VREMEA în Transilvania și la munte până la începutul lunii aprilie. Când vor crește iar temperaturile

flori primavara

Publicat

Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni, în regiuni din țară. În Transilvania, vremea se va încălzi după data de 26 martie.

În Transilvania, între 23 și 25 martie vremea va fi deosebit de rece și se vor înregistra valori termice maxime de 0-1 grad și minime de -6…-4 grade, în medie.

Pe 26 și 27 martie vremea se va încălzi, astfel încât între 27 martie și 5 aprilie vor fi temperaturi maxime de 12-14 grade și minime de 1-2 grade, fără variații semnificative.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată între 23 și 25 martie, când acestea pot fi mai însemnate cantitativ, și, din nou, între 28 martie și 5 aprilie, când vor fi ploi în general slabe.

La munte, vremea va fi deosebit de rece, geroasă în primele nopți, când se vor înregistra temperaturi maxime de -6…-4 grade și minime de -11…-10 grade, în medie. Apoi regimul termic va fi în creștere treptată, iar între 27 martie și 5 aprilie media maximelor diurne va fi de 4-6 grade, iar a minimelor nocturne de -2 grade.

Probabilitatea pentru precipitații mai ales sub formă de ninsoare va fi ridicată în intervalul 23-25 martie. În restul intervalului, precipitațiile vor fi prezente la nivel izolat, exceptând datele de 28 martie și 2 – 3 aprilie, când se pot semnala pe arii mai extinse și pot fi local mai importante cantitativ.

sursă: meteoromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement