Eveniment
VREMEA în ziua ALEGERILOR PARLAMENTARE 2016. Maxime de 9 grade Celsius în județul Alba, cer însorit și nicio șansă de ploaie
În 11 decembrie Românie este așteptată la VOT. Locuitorii județului Alba nu vor avea niciun motiv să stea în casă în ziua alegerile pentru că vremea va ține cu ei pe tot parcursul zilei. Temperaturile maxime vor atinge și 9 grade în zonele urbane, în jurul amiezii, nu se anunță precipitații, astfel că va fi o zi perfectă pentru o mică plimbare până la secțiile de vor.
La Alba Iulia, Sebeș vom avea minime de 1 grad Celsius și maxime de 9 grade Celsius. Cerul va fi parțial însorit pe tot parcursul zilei. Temperaturile vor atinge cota maximă de 9 grade la ora 14.00 și se vor menține până în jurul orei 16.00. Cerul va fi parțial însorit.
Și la Aiud și Zlatna se va putea merge la vot fără probleme. Temperaturi minime vor fi de 0 grade Celsius, iar maxime, care se vor înregistra la ora 15.00, de 7 grade Celsius. Cerul va fi înnorat la Aiud însă fără șanse de ploaie.
Vremea la Blaj va fi ca și la Aiud, iar la Ocna Mureș temperaturile vor fi ceva mai scăzute. Minimele vor fi de -1 grad, iar maximele de 4 grade Celsius. Cerul va fi și aici înnorat însă șansele de ploaie sunt de 0%.
Și în zonele de munte va fi vreme bună. La Câmpeni și Abrud va fi parțial însorit pe tot parcursul zilei, iar în jurul amiezii temperaturile vor fi între 7-6 grade Celsius.
La Arieșeni va fi predominant însorit cu temperaturi între -3 și 3 grade, iar în munții Șureanu, la Sugag temperaturile vor fi de -2 și 6 grade Celsius.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News