Eveniment
Vremea până în 12 ianuarie. Variații de temperatură, perioade cu ploi și ninsori. Prognoza de Revelion, Anul Nou 2025 și Bobotează
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni, până în 12 ianuarie. Vor fi variații de temperatură de la o zi la alta, iar probabilitatea de precipitații crește după 3 ianuarie.
Vremea se răcește după 3 ianuarie. Apoi temperaturile mai cresc ușor. Se face din nou mai frig după 7 ianuarie.
Vremea până în 12 ianuarie: Transilvania
Media valorilor termice diurne va fi de 2-3 grade (în primele două zile). Apoi va crește treptat spre o valoare de 9 grade (2 ianuarie).
După aceasta, vor scădea în perioada 3-6 ianuarie, astfel că media acestora va fi de 1-2 grade.
A doua jumătate a intervalului va marca o încălzire ușoară (până spre 4 grade, în ziua de 7 ianuarie), după care valorile diurne vor scădea și vor fi de -1-0 grade (perioada 9-12 ianuarie).
Temperaturile nocturne vor avea o valoare mediată de -4 grade (în prima zi). Apoi vor scădea și se vor situa în jurul unei valori medii de -7 grade (1 ianuarie).
În următoarele nopți, temperaturile vor crește (spre -1 grad, în intervalul 3-4 ianuarie). Apoi vor avea variații de la o zi la alta.
În ultimele zile din a doua săptămână acestea vor scădea și se vor situa, mediat, în jurul a -8 grade (11-12 ianuarie).
Probabilitatea de precipitații va fi în creștere din data de 3 ianuarie, posibil însemnate cantitativ în perioada 3-8 ianuarie.
Vremea până în 12 ianuarie: la munte
În situația temperaturilor de pe parcursul zilei, media acestora va fi pozitivă în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, cu valori cuprinse între 4 și 6 grade.
Din data de 3 ianuarie va urma o răcire a vremii, astfel că media maximelor va scădea până spre -4 grade (5 ianuarie).
Ulterior, valorile diurne vor crește ușor (spre -1 grad, în 7 ianuarie), după care vor scădea treptat, ajungând până în jurul a -4 grade, la sfârșitul intervalului analizat (9-12 ianuarie).
În primele cinci nopți, temperaturile minime se vor încadra, mediat, între -4 și -2 grade. Apoi vor scădea până la o valoare de -8 grade, în zilele de 5 și 6 ianuarie).
În a doua săptămână, media minimelor va avea variații între -10 și -6 grade, cu cele mai mici valori la finalul întregului interval de referință (10-12 ianuarie).
Vor fi precipitații începând cu data de 3 ianuarie, iar probabilitatea pentru cantități însemnate de apă va fi mai ridicată în perioada 3-8 ianuarie.
Vremea până în 12 ianuarie: Maramureș
Prima săptămână va debuta cu temperaturi maxime în creștere, de la aproximativ 1 grad (30 decembrie) până spre 8 grade (2 ianuarie).
Va urma o răcire semnificativă, astfel încât temperaturile din timpul zilei vor ajunge până spre 1-2 grade (5-6 ianuarie).
Apoi vor scădea, din nou, din data de 8 ianuarie (de la 3 la 0 grade, cu cele mai mici valori în ultimele patru zile, din a doua săptămână).
Media minimelor termice va avea variații între -5 și -2 grade (în primele patru zile), apoi va crește până spre 1 grad (3 ianuarie).
Va urma o scădere a temperaturilor din timpul nopții, astfel că, în data de 6 ianuarie, media acestora va coborî spre -5 grade.
Următoarele două zile vor marca o încălzire ușoară, până spre -2 grade (7-8 ianuarie), după care vor scădea începând cu data de 8 ianuarie (până la -6 grade la sfârșitul intervalului).
Probabilitatea de precipitații va fi în creștere din data de 3 ianuarie, posibil mai însemnate cantitativ în intervalul 3-8 ianuarie.
Vremea până în 12 ianuarie: Banat
În primele două zile, media valorilor termice diurne se va situa în jurul valorii de 6 grade, apoi în următoarele două zile va crește până spre 11-12 grade.
Din data de 3 ianuarie se va răci semnificativ, astfel că media maximelor va scădea până spre 3 grade.
Debutul celei de-a două săptămâni va aduce valori termice diurne în creștere (medie de 5-7 grade), după care variațiile termice vor fi nesemnificative (2 grade). Media minimelor va fi de -3–2 grade, în primele zile, apoi va crește până spre 2 grade (3 ianuarie).
Va urma o scădere ușoară a temperaturilor minime până în data de 6 ianuarie, când mediat, se vor situa în jurul valorii de -2 grade.
În următoarele două zile, temperaturile nocturne se vor situa în jurul a -1 grad, apoi vor fi în scădere de la o zi la alta până spre finalul intervalului (spre -5 grade, în data de 12 ianuarie).
Nu vor fi precipitații în intervalul 30 decembrie – 2 ianuarie, însă ulterior probabilitatea de apariție a acestora va fi ridicată, posibil mai însemnate cantitativ în perioada 3-8 ianuarie.
Vremea până în 12 ianuarie: Crișana
La debutul primei săptămâni, media temperaturilor maxime va fi de 3-4 grade. Va urma o încălzire semnificativă în zilele de 1 și 2 ianuarie, când mediat, vor fi maxime de 8-9 grade.
Ulterior, media maximelor va scădea semnificativ, până spre valori de 2-3 grade (în zilele de 5 și 6 ianuarie).
A doua săptămână va aduce o ușoară creștere a mediei temperaturilor diurne (5 grade, în data de 7 ianuarie), după care va scădea și se va situa în jurul a 1 grad (până la sfârșitul intervalului analizat).
Media temperaturilor minime va fi de -3–2 grade (în primele trei zile), apoi va crește (2 grade, în data de 3 ianuarie). Va urma o altă scădere a temperaturilor nocturne, spre o medie de -3 grade (6 ianuarie), după care, din nou, vor scădea începând cu data de 8 ianuarie (-1 grad) până spre finalul celei de-a doua săptămâni (-6 grade).
Probabilitatea de precipitații va fi redusă în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, apoi va crește până spre finalul intervalului; cantitățile de apă pot fi însemnate în întervalul 3-8 ianuarie.
Vremea până în 12 ianuarie: Moldova
Valorile termice diurne vor fi în creștere de la o zi la alta, de la o medie de 5 grade până spre 11 grade (în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie).
Va urma o răcire bruscă a vremii, astfel încât media maximelor se va situa între 2 și 5 grade (3-7 ianuarie), după care va continua să scadă până la o valoare mediată de 0 grade (9-12 ianuarie).
În ceea ce privește temperaturile minime, media acestora va crește de la -4 grade (31 decembrie) până spre 1 grad (3 ianuarie). Apoi va urma o scădere de la o zi la alta, astfel că în data de 6 ianuarie se vor înregistra valori în jurul a -4 grade.
A doua săptămână va debuta cu o creștere ușoară a temperaturilor nocturne (spre aproximativ -3 grade, în zilele de 7 și 8 ianuarie), iar apoi vor scădea până la o medie de -6 grade, la finalul perioadei analizate (10-12 ianuarie).
Temporar vor fi precipitații din data de 3 ianuarie și până spre finalul celei de-a doua săptămâni, însă vor fi destul de slabe cantitativ.
Vremea până în 12 ianuarie: Dobrogea
În primele patru zile se remarcă o creștere a temperaturilor maxime, de la o medie de 6 grade până spre 12 grade.
Din data de 3 ianuarie se poate observa o scădere a valorilor termice diurne. Astfel că în perioada 5-6 ianuarie, acestea vor ajunge la o valoare mediată de 6 grade.
Săptămâna a doua va debuta cu o ușoară creștere (spre 7-8 grade), după care se evidențiază o nouă scădere până spre finalul intervalului (de la 7 grade în data de 8 ianuarie, până la 3 grade în 12 ianuarie).
Media temperaturilor minime va crește în prima săptămână de la -1 grad până la o valoare de 2 grade (în perioada 3-5 ianuarie); ulterior apar variații termice de la o zi la alta, iar spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni se remarcă o altă scădere a temperaturilor din timpul nopții (de la 1 grad în 9 ianuarie, până la -2 grade în 12 ianuarie).
Nu vor fi precipitații între 30 decembrie și 3 ianuarie, însă ulterior va crește probabilitatea acestora, posibil mai însemnate cantitativ în intervalele 4-6 ianuarie și 8-9 ianuarie.
Vremea până în 12 ianuarie: Muntenia
În primele patru zile de prognoză, media valorilor termice diurne va crește de la 7 până la 12 grade, apoi va scădea semnificativ, astfel că în data de 6 ianuarie se va atinge valoarea de 5 grade.
Aceeași valoare a mediei temperaturilor maxime se remarcă și în data de 8 ianuarie, apoi spre finalul intervalului va scădea până în jurul a 2-3 grade.
În cazul temperaturilor din timpul nopții, în prima săptămână se observă o creștere a mediei acestora de la -3–2 grade (30 decembrie – 1 ianuarie) până în jur de 0 grade (3-5 ianuarie).
Ulterior, minimele termice se vor menține în jurul unei valori medii de -2 grade (6-9 ianuarie), după care vor coborî la o medie de -5 grade, la finalul perioadei analizate.
În prima parte a intervalului nu vor fi precipitații, însă din data de 4 ianuarie va crește probabilitatea de apariție a acestora; vor fi posibil mai însemnate cantitativ îndeosebi în perioadele 4-6 ianuarie și 8-9 ianuarie.
Vremea până în 12 ianuarie: Oltenia
Media valorilor termice diurne de la începutul intervalului de prognoză (30-31 decembrie) va avea o valoare de 9 grade și va crește până în jurul a 13 grade (2 ianuarie).
După aceasta se evidențiază o răcire semnificativă până în data de 6 ianuarie, când vor fi valori în jur de 4 grade. Aceeași valoare mediată va avea loc și pe data de 8 ianuarie, apoi temperaturile maxime vor scădea, astfel că la finalul intervalului se vor înregistra 2 grade.
În ceea ce privește temperaturile nocturne, media acestora va fi de -3–2 grade în primele zile, apoi vor crește spre 0 grade (3-5 ianuarie). În continuare, variațiile termice vor fi nesemnificative până în data de 9 ianuarie (-2 grade), ulterior temperaturile vor scădea spre -5 grade, la sfârșitul celei de-a doua săptămâni.
Probabilitatea de precipitații va fi redusă în intervalul 30 decembrie – 3 ianuarie, apoi va fi temporar ridicată până la sfârșitul intervalului de referință.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News