Vremea până în 14 decembrie: o perioadă mai caldă, zilele cu ploi sau ninsori. Prognoza ANM pe patru săptămâni
Vremea până în 14 decembrie: temperaturile vor fi mai mari decât cele normale în următoarea săptămână, după care acestea scad treptat. Sunt anunțate perioade cu ninsori la finalul lunii noiembrie.
În săptămâna 16-22 noiembrie, maximele vor fi de 10-14 grade în centru și est, până la 15 grade în vest și până la 16 grade în sud. Vor mai fi însă ploi.
Din 23 noiembrie vor fi 6-8 grade (10 grade în vest, 11 grade în sud), iar din 27 noiembrie va ninge în centru și est.
La începutul lunii decembrie vor fi 3-4 grade la Alba Iulia, 0-1 grad la Cluj-Napoca, 5 grade la Timișoara, 7 grade la București și 2 grade la Iași.
Apoi, până la mijlocul primei luni de iarnă, maximele vor varia între valori aproape de zero grade și 5-7 grade. În est va fi mai frig, unde este posibil să mai ningă, în jurul datei de 10 decembrie.
Vremea în săptămâna 16-22 noiembrie
Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a teritoriului, dar mai ales în extremitatea de vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal, cu posibilitatea unui ușor excedent în extremitatea de nord-est a țării.
Vremea în săptămâna 23-29 noiembrie
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, posibil ușor excedentare în vestul teritoriului.
Vremea în săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Vremea în săptămâna 7-14 decembrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, mai ales în regiunile intracarpatice.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)