Eveniment
Vremea până la sfârșitul lunii iunie. Temperaturi mai mari decât cele normale în următoarele două săptămâni
ANM a transmis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile medii înregistrate vor fi mai mari decât cele normale în următoarele două săptămâni, se arată în prognoza pentru perioada 29 mai-26 iunie, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie.
Prognoza meteo în săptămâna 29.05.2023 – 05.06.2023
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nordice, nord-estice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Vezi și VREMEA în ALBA până duminică: trei zile cu ploi și furtuni. Prognoza meteo, 26-28 mai, în localități din județul Alba
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și sud-vestice, precum și în vestul Carpaților Meridionali și în zona Carpaților Occidentali, iar în rest va fi deficitar.
Prognoza meteo în săptămâna 05.06.2023 – 12.06.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile nordice și nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, local deficitare în nord-est.
Prognoza meteo în săptămâna 12.06.2023 – 19.06.2023
Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări.
Prognoza meteo în săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News