Connect with us
Advertisement

Eveniment

Vremea rea continuă duminică în cea mai mare parte a ţării. HARTA zonelor afectate de ninsori

utilaj iarna deszăpezire

Publicat

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis o atenţionare de ninsori, lapoviţă, ploi şi polei, valabilă până duminică la ora 18:00, în toată ţara. Pentru opt judeţe a fost emisă avertizare cod portocaliu. În aceste zone, va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, cu rafale de vânt ce vor depăşi 70 km/h.

Potrivit IPJ Alba, duminică, la ora 11:00, pe drumurile județene nu erau semnalate probleme. De asemenea, pe drumurile naționale care tranzitează județul se circulă fără restricții.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, atenţionări cod galben pentru 11 judeţe din Transilvania şi Moldova, unde ninge şi sunt condiţii de depunere a poleiului. Potrivit ANM, în judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare va continua să ningă şi local se va depune strat de zăpadă de 10 – 20 de centimetri. În ultimele 12 ore în zonă s-a depus un strat de zăpadă cuprins în general între 10 şi 20 de centimetri.

Cod portocaliu şi galben de ninsori, polei şi vânt 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, sâmbătă, atenţioarea cod portocaliu de ninsori pentru mai multe judeţe din vestul, sudul şi centrul ţării, până duminică, la ora 12:00. Şi codul galben pentru judeţe din Banat, Crişana şi Transilvania a fost prelungit.

Potrivit ANM, vor fi ninsori abundente, se va depune un strat semnificativ de zăpadă şi va fi viscol în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

În aceste judeţe va ninge abundent, se vor cumula peste 60- 70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ.

În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 70 km/h.

De asemenea, şi codul galben a fost prelungit până duminică la ora 18.00.

Astfel, în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, vestul şi sudul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, Occidentali şi de Curbură vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat consistent de zăpadă.

În aceste zone se vor cumula 25- 30 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.

Potrivit ANM, vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-vestice, cu viteze, în general, de 40-50 km/h.

sursa: meteoromania.ro, mediafax.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement