Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Weekend cu ghinion pentru 7 şoferi din Alba: S-au ales cu dosare penale pentru alcool la volan, conducere fără permis sau cu acte false

Publicat

actiune politia rutiera alba Şapte bărbaţi din judeţul Alba sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost surprinşi pe drumuri publice la volanul unor autoturisme sau în timp ce conduceau mopede, fără permis, cu alcool „la bord” ori cu acte false. Toţi cei şapte au fost prinşi de oamenii legii la sfârşitul săptămânii trecute.

Vineri, 21 august, la ora 18.15, poliţiştii din Jidvei l-au depistat pe L.C.D., de 21 de ani, din Cetatea de Baltă, în timp ce conducea un moped pe raza comunei Jidvei, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Tot vineri, poliţiştii din Zlatna au oprit pentru control o autoutilitară condusă de F.N.F., de 35 de ani, din comuna Doştat, judeţul Alba. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că permisul de conducere al bărbatului este reţinut din luna mai 2015. Pe numele său a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere cu permisul suspendat şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Sâmbătă, 22 august, la ora 18.35, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au oprit pentru control, pe strada Brândușei, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Alba Iulia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul avea permisul reţinut în vederea suspendării, iar autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată. Faţă de C.I.A., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere cu permisul suspendat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Sâmbătă, la ora 19.15, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj l-au depistat pe M.I., de 43 de ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, în timp ce circula cu un moped, pe strada 6 Martie, din Crăciunelu de Jos, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de M.I., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

Tot sâmbătă, la ora 21.45, poliţiştii din Blaj au oprit pentru control, pe strada Iuliu Maniu din municipiu, un autoturism condus de M.V.I., un bărbat de 40 de ani, din comuna Hopârta, judeţul Alba. Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii au constatat că poliţa de asigurare prezentată de conducătorul auto avea ştersături şi modificări, iar datele trecute în aceasta aparţineau unui alt autovehicul. Faţă de conducătorul auto, poliţiştii din Blaj continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals.

Duminică, 23 august, la ora 1.00, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia au oprit pentru control, pe strada Calea Moţilor, un autoturism condus de F.I., de 48 de ani, din comuna Ighiu. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de F.I., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Duminică, la ora 4.50, poliţiştii din Blaj au oprit pentru control un autoturism de era condus pe strada Mitropolit Ioan Vancea din municipiu, de M.C., de 28 de ani, din Blaj. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de M.C., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax