Eveniment
WEEKEND plin în Alba: Petreceri pe toate gusturile și vârstele, dar și invitație la cumpărături pentru pasionații de grădinărit
În Alba, weekend-ul acesta nu se anunță deloc plictisitor. Localurile din județ se întrec în petreceri cu invitați care mai de care, în timp ce pasionații de grădinărit vor fi invitați și ei să iasă la cumpărături. „Târgul Grădinarului” își deschide porțile, iar oferta de plante și unelte de grădinărit este cât se poate de variată. Nici persoanele care se află în căutarea unui partener nu trebuie să rateze acest sfârșit de săptămână în oraș, deoarece își pot întâlni alesul inimii tocmai la… Ocna Mureș.
Vedeți mai jos ce oportunităţi de distracţie sunt în Alba, în acest weekend:
Vineri, 15 martie
Horticultorii sau cei care sunt pasionați de amenajarea grădinilor vor avea de unde să aleagă cele mai interesante plante și ornamente pentru a-și înfrumuseța curtea şi terenurile. Cea de-a V-a ediție a „Târgului Grădinarului” se desfăşoară în perioada 15-17 martie, la centrul comercial Alba Mall și va fi deschis între orele 10.00 și 19.00. Vezi aici detalii.
„Le Papion” vă așteaptă vineri la o petrecere incendiară, colorată și plină de veselie. „ Gypsy Party” vă oferă ocazia să vă îmbrăcați în cele mai înflorate ținute, cămăși strălucitoare, fuste lungi și nu în ultimul celebrele salbe cu bănuți. Petrecerea începe la ora 22.00.
„Go In” iese din tipare și organizează vineri o petrecere inedită, plină de surprize. „Go In Nights Out ~1930 Party~” le poate aduce doamnelor și domnișoarelor care se îmbracă conform tematicii câte un voucher în valoare de 50 de lei pentru a se răsfăța la shopping. Petrecerea începe la ora 22.00.
Unul dintre cele mai noi localuri din Alba Iulia, „La Poartă” vă așteaptă vineri de la ora 22.00 la „Lollipop Party”,unde petrecăreții sunt așteptați să se îmbrace cât mai colorat. Și dacă e „lollipop”, bomboanele vor fi din partea casei.
Club Ambra din Ocna Mureș organizează vineri petrecerea brățărilor. Ești cu prietenul sau prietena, ești timid sau timidă? Culoarea brățărilor va vorbi în locul tău. Intrarea este liberă pentru fete, iar pentru băieți costă 5 lei.
Sâmbătă, 16 februarie
Serile de petreceri „ZU Party for the ZU Nation” continuă și sâmbătă, 16 martie, la Club Stage. DJ Mossano şi Mc Adi Mihăilă vor fi prezenți în club pentru a se asigura că albaiulienii vor avea parte de cea mai tare petrecere din weekend. Vezi aici detalii despre prețul biletului.
Pentru cei care iubesc muzica de calitate, „Goldies Pub” are și în acestă săptămână invitați de seamă. Trupa „Antract” va urca pe scena localului pentru a încânta publicul albaiulian. Intrarea este 20 de lei, iar consumația de minim 30 de lei.
Sâmbătă 16 martie, Club Allegria te invită la o nouă petrecere tematică. Cele mai cunoscute piese semnate „DJ Tiesto” și nu numai se vor auzi până în zori de zi.
Habitat Galerie întâmpină primăvara așa cum se cuvine, adică cu o super petrecere „Welcome Spring Party”, sâmbătă sera. Intrarea este liberă, iar de muzică se va ocupa Octav.
Club Ambra continuă seria petrecerilor de la sfârșitul săptămânii și organizează petrecerea fluierelor. Și de acestă dată, gazdă va fi DJ Tonny D’ Angelo. Intrarea este 5 lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News