Actualitate
Weekend plin pentru pompierii din judeţul Alba. Au intervenit în peste 40 de cazuri, pentru asistenţă medicală, stingerea unor incendii sau salvare de animale
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba au fost solicitate să intervină, în wekend, în 45 cazuri. Au fost apeluri pentru acordarea asistenței medicale, stingerea unor incendii, dar şi pentru salvarea de animale.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit sâmbătă, 30 iulie, la ora 1.20, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două containere de gunoi menajer din municipiul Alba Iulia.
Tot sâmbătă, Garda de intervenție Blaj a acţionat pentru salvarea unui câine căzut într-un canal de pe strada Andrei Mureșanu din oraş.
Pichetul de pompieri Cîmpeni a intervenit duminică, la ora 21.06, pentru salvarea unei vaci căzute într-o groapă cu noroi în orașul Cîmpeni.
Tot în Munţii Apuseni, Pichetul de pompieri Cîmpeni a intervenit, în cooperare cu SVSU Roșia Montană, duminică seara, începând cu ora 22.29, pentru stingerea unui incendiu la trei garaje în localitatea Dăroaia. În incendiu au ars în totalitate două garaje din lemn și un autoturism, iar alt garaj a fost afectat doar parțial. În total, pagubele au fost de 14.700 de lei, flăcările pornind de la un scurtcircuit la maşina aflată într-unul dintre garaje.
În alte două incendii, pagubele au fost de peste 30.000 de lei.
Vezi UPDATE: Cabană din lemn, mistuită de flăcări la Cergău Mare. Pagube de 30.000 de lei după INCENDIU
Citeşte şi UPDATE: Dacie distrusă într-un INCENDIU, în Munţii Apuseni. Flăcările au pornit de la un scurtcircuit
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News