EDUCAȚIE
World University Rankings 2021: Șase universități din Transilvania, în topul celor mai bune din lume. LISTA
Un număr de 13 universități din România, dintre care 6 din Transilvania, se află în forma extinsă 1000+ a topul mondial al celor mai bune instituții superioare de învățământ.
Topul World University Rankings 2021, care este întocmit de Times Higher Education, a fost publicat în 3 septembrie. În ediţia 2021 a rankingului THE WUR au fost incluse în evaluare aproape 2000 de universităţi din lume, fiind astfel clasificate în alonja ”1001+” şi 13 universităţi din România.
Cele mai importante universităţi din România – Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara -, obţin în acest an o înaltă confirmare valorică prin buna clasare în prestigiosul ranking academic internaţional „Times Higher Education World University Rankings 2021” (THE WUR), o certificare cu certă valabilitate internaţională, deosebit de importantă pentru fiecare dintre aceste componente ale „Consorţiului Universitaria”, prima alianţă reprezentativă a mediului universitar românesc, atât ca vizibilitate internaţională, cât şi ca impact academic.
Lista extinsă a TOP-ului World University Rankings 2021 cuprinde și 7 instituții de învățământ superior din Transilvania și Banat:
– Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca – (801 – 1000)
– Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) -( 1001 +)
– Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș -( 1001 +)
– Universitatea Politehnică din Timișoara – (1001 +)
– Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – (1001 +)
– Universitatea Transilvania din Brașov – (1001 +)
– Universitatea de Vest din Timișoara – (1001 +)
În top mai sunt incluse și universitățile: Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea din Galați, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Topul World University Rankings este reallizat de Times Higher Education, care este o publicație anuală a clasamentelor universitare.
Prin comparație, anul trecut în topul exitins România era prezentă cu 9 universități:
– Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB)
– Academia de Studii Economice din București (ASE)
– Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
– Universitatea din București
– Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași
– Universitatea Politehnica din București
– Universitatea Politehnica din Timișoara
– Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
– Universitatea de Vest din Timișoara
Clasamentul reuneşte peste 1.500 de universităţi din 93 de ţări, evaluate în funcţie de următoarele criterii:
– calitatea procesului educaţional şi a mediului de învăţare
– calitatea cercetării reflectată în indicatori de volum
– venituri şi reputaţie şi impactul acesteia reflectat în citări
– gradul de internaţionalizare a universităţii analizat din perspectiva studenţilor, profesorilor şi partenerilor internaţionali şi transferul de cunoştinţe spre mediul socio-economic
sursa foto: facebook.com/UnivBabesBolyai
sursa: timeshighereducation.com
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.