Connect with us
Advertisement

Actualitate

Zăpadă de peste 100 de centimetri pe pârtiile din Arieşeni şi Şureanu. Circulaţia de la Oaşa la Domeniul Schiabil a fost redeschisă

Publicat

Turiştii care ajung în acest week-end în judeţul Alba vor avea parte din nou de un week-end alb, iar asta deoarece, în staţiunile turistice din Arieşeni şi Şugag, stratul de zăpadă depăşeşte câteva zeci de centimetri. Mai mult decât atât, la Arieşeni, administraţia locală organizează Serbările Zăpezii, aşa că distracţia şi jocurile în aer liber se vor afla în aceste zile la loc de cinste.

Potrivit jandarmilor montani, la Arieşeni şi Şureanu traseele turistice sunt închise, iar cei care se deplasează în aceste zone trebuie să ştie că circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar carosabilul este acoperit cu zăpadă. Nu au fost semnalate blocaje în trafic, dar de la Tâu la Oaşa, pe anumite porţiuni de drum, deplasarea se face pe un singur sens de mers.

Vineri, drumul de la barajul Oaşa la Domeniul Schiabil Şureanu, a fost închis şi s-a intervenit pentru deszăpezire. În jurul orei 14.00, jandarmii au anunţat că circulaţia a fost redeschisă după ce au urcat cu maşini de teren, ajutaţi de cetăţeni şi au bătătorit zăpada de pe artera rutieră. Accesul este dificil însă, avantajaţi fiind cei care deţin autoturisme de teren echipate corespunzător.

La vârtop, stratul de zăpadă măsoară 150 cm, în timp ce la Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului, atinge 120 de cm. Temperaturile la munte variază între -10 şi -15 grade Celsius.

Există acoperire de semnal telefonie mobilă în reţeaua Cosmote pe comunicaţia Tău – Barajul Oaşa, pe o porţiune de 6-7 km şi pe Domeniul Schiabil Şureanu, la descărcarea teleschiului. La Arieşeni, există acoperire în toate reţelele de telefonie mobilă.

Jandarmii avertizează că există pericol de avalanşe la altitudini de peste 1700 de metri, iar turiştii sunt sfătuiţi să ia legătura cu jandarmii pentru orice informaţii suplimentare.

Pentru a preveni apariţia oricăror incidente, pe durata Serbărilor Zăpezii de la Arieşeni, jandarmii din Alba atenţionează:

Pentru prevenirea incidentelor, recomandăm cetăţenilor care vor participa la aceste manifestări să respecte recomandările făcute de organizatori sau forţele de ordine, să nu întreprindă acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a festivităţilor şi să nu incite la asemenea comportamente, să nu deţină arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, petarde, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente. Totodată, le solicităm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să acorde sprijin forţelor de ordine pentru asigurarea unui climat de normalitate civică şi să ţină cont că manifestările obscene, contrare bunelor moravuri, vor fi ferm sancţionate.

Atragem atenţia turiştilor că fapte precum: accesul sau circulaţia pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement cu automobile sau orice alt tip de vehicul (ATV), coborârea pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale şi accesul pe pârtiile de schi pentru agrement fără echipament adecvat pentru practicarea schiului sau snowboarding-ului constituie contravenţii, putând fi sancţionate cu amendă cuprinsă între 25 şi 5000 de lei. În plus, având în vedere straturile succesive de gheaţă şi zăpadă, fluctuaţiile de temperatură şi ceaţa semnalată la altitudini mari, amatorii de excursii montane sunt avertizaţi că traseele turistice prezintă un grad ridicat de periculozitate – ele fiind declarate închise de către Serviciul Public Salvamont Alba – şi sunt sfătuiţi să rămână în preajma pârtiilor de schi special amenajate.

În final, reamintim turiştilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor, intervenţia acestora putând fi solicitată atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţă 112″.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement