Actualitate
Zece stații de autobuz vor fi supravegheate video. Cheltuielile vor fi suportate de STP
În scopul prevenirii infracțiunilor în stațiile de autobuz, Societatea de Transport Public S.A intenționează să amplaseze camere video în 10 stații din oraș. Toate cheltuielile care implică montarea sistemului video vor fi suportate de STP.
Propunerea privind montarea unui sistem video cu circuit închis în 10 stați de autobuz din Alba Iulia va fi votată, marți, de consilierii locali.
Potrivit raportului de specialitate amplasarea sistemului video se va face în scopul creșterii securității și a prevenirii infracțiunilor în zona stațiilor de autobuz, având în vedere că în decursul timpului automatele de bilete, stațiile de autobuz sau chioșcurile de vânzărare a biletelor au suferit stricăciuni. Astfel aceste sisteme vor permite monitorizarea în timp real a evenimentelor și a persoanelor suspecte , cât și înregistrarea și redarea imaginilor video necesare unor verificări ulterioare.
Cheltuielile vor fi suportate de Societatea de Transport Public S.A.
Camerele de vor fi amplasate în următoarele stații: Ampoi III -B-dul Republicii, Romtelecom – Piaţa Alessandria, Alba Mall – str.Tudor Vladimirescu, Unirea – str.Tudor Vladimirescu, Flanco – B-dul Revoluţiei 1989, Macului – str. Macului, Spital – B-dul Revoluţiei 1989, Mercur – str.Constantin Brâncoveanu, Ardealul -B-dul Republicii și Stadion – B-dul Revoluţiei 1989.
STP a obținut aprobarea Inspectoratului de Poliție al Județului Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News