Connect with us
Advertisement

Eveniment

Zeci de persoane reținute de DIICOT după perchezițiile în dosare de trafic de minori sau droguri. Ce au confiscat polițiștii

politie

Publicat

Zeci de persoane au fost reținute prin dispoziții ale procurorilor DIICOT, în urma perchezițiilor de amploare derulate joi în mai multe județe din țară.

Acestea au vizat destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, pornografie infantilă, criminalitate informatică și trafic de droguri.

În Alba, Cluj și Arad, au fost percheziții la trei suspecți bănuiți de pornografie infantilă, în formă continuată. 

Alte percheziții au fost în Bihor, Mureș, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vrancea, Tulcea, Vaslui, Galați, Brașov, Bacău, Caraș-Severin, Călărași, Dolj, Gorj, Brăila și Timiș.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore față de 95 de inculpați și măsura controlului judiciar față de alți 7, în urma acțiunilor de joi.

Bunuri de peste 1 milion de euro, confiscate

Au fost identificate și ridicate 11 autoturisme, numeroase ceasuri și genți de lux, peste șase kilograme bijuterii din aur și monede, sume în lei, euro, dolari SUA, lire sterline și forinți.

Valoarea totală a acestora este de peste 1 milion euro.

De asemenea, au fost identificate și ridicate peste 200 de telefoane mobile, sisteme PC/laptopuri, medii de stocare, cantități de droguri de risc și mare risc. Au fost ridicate și substanțe cu efecte psihoactive, grindere, cântare de mare precizie, arme albe, mai multe arme neletale.

Autoritățile au mai găsit peste 200 de proiectile, documente și înscrisuri olografe, carduri bancare, precum și alte bunuri de interes.

Activitățile au fost realizate împreună cu Poliția Română și au beneficiat de sprijinul Jandarmeriei Române și Poliției de Frontieră.

Acțiunea face parte din seria de inițiative similare, desfășurate la nivelul DIICOT începând cu anul 2018 (Ziua Z).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement