Connect with us
Publicitate

Actualitate

Zeci de proprietari de câini, verificați de Poliție la Blaj. 13 dintre ei, amendați pentru nerespectarea legii

Publicat

Poliţiştii din Blaj au verificat 21 de proprietari de câini agresivi sau periculoşi şi au aplicat 13 amenzi pentru nerespectarea normelor legale, precizează IPJ Alba.

Acțiunea s-a derulat joi și a urmărit aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 55 din 2003 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.

Poliția Alba reamintește că sunt considerați periculoși, potrivit prevederilor legale, câinii din: categoria I (de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor) și categoria II (rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor).

Prin câini agresivi se înţelege orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private; orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

Potrivit legislaţiei, proprietarii sau deţinătorii câinilor periculoşi ori agresivi trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnaţi pentru comiterea vreunei infracţiuni contra persoanei.

De asemenea, aceştia au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază teritorială este situat imobilul în care este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute, însoțite de o declarație pe proprie răspundere.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate