Zeci de șoferi au fost amendați, miercuri, de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos, care au organizat o acțiune pe raza satelor din zona de competență. Au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 20.000 de lei, au fost prinși patru infractori și un șofer a rămas fără permis pentru depășire neregulamentară.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, polițiștii au identificat patru autori de infracțiuni și au constatat 77 de abateri contravenționale, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 18.330 lei.

Dintre amenzile aplicate, 69 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 6 la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și două la alte acte normative.

Complementar sancțiunii, unui conducător auto, care s-a angajat într-o depășire neregulamentară, i-a fost suspendat permisul de conducere.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Acțiunea organizată de polițiști a avut ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor și creșterea siguranței rutiere.