Connect with us
Advertisement

Administrație

Zeci de solicitanţi de pensii anticipate s-au prezentat, luni, la Casa de Pensii Alba

Publicat

Luni a fost prima zi în care cetăţenii din Alba şi-au putut depune dosarele pentru pensia anticipată sau parţial anticipată, după ce Guvernul a sistat, timp de şase luni, pensionarea înainte de termenul legal de vârstă, printr-o modificare legislativă.

Potrivit directorului Casei de Pensii Alba, Nicolae Nartea, numărul solicitanţilor a fost mai mare decât de obicei, însă a prevăzut acest lucru şi a suplimentat numărul ghişeelor la trei, astfel încât să se reducă timpul de aşteptare al solicitanţilor. Acesta se aşteaptă ca activitatea să revină la normal, până la sfârşitul săptămânii.

O altă modificare legislativă în beneficiul pensionarilor face referire la trecerea automată a acelor categorii de pensii anticipate sau parţial anticipate în pensii pentru limita de vârstă şi implicit creşterea cuantumului. Astfel, pensionarii sunt scutiţi de un drum în plus la sediul instituţiei. Aşadar, beneficiarii pensiilor anticipate şi anticipate parţiale, care au împlinit vârsta standard de pensionare până la 1 ianuarie 2011 şi nu au solicitat trecerea în categoria pensionarilor pentru limită de vârstă vor fi trecuţi din oficiu la pensie pentru limitã de vârstă.

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limita de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement