Connect with us
Advertisement

Actualitate

ZI LIBERĂ de la serviciu, pentru verificarea stării de sănătate a copilului. Guvernul a aprobat regulile de aplicare a legii

Publicat

parinte de mana cu copil Părinţii au dreptul să ceară liber de la serviciu o zi sau două, în funcţie de numărul de copii, pentru a le verifica la medic starea de sănătate. Trebuie să depună o cerere cu 15 zile înainte de vizita la medic şi doar unul dintre părinţi poate opta pentru această facilitate.

Guvernul a aprobat miercuri, printr-o Hotărâre, normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinților și reprezentanților legali zile lucrătoare libere pentru îngrijirirea sănătății copiilor.

Ziua liberă urmează să se acorde unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic. Parintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declarație pe propria raspundere, conform căreia celălalt părinte nu a solicitat o zi liberă în acel an, și nici nu o va solicita.

Controlul medical se poate efectua atât în sistemul public de sănătate, cât și în cel privat.

După efectuarea controlului medical, părintele/ reprezentantul legal al copilului are obligația să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigațiilor. Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverință, pe care părintele/ tutorele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat. În situația în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului școlar, iar copilul frecventează o formă de învățământ preuniversitar, medicul de familie are obligația de a elibera pentru acesta o scutire medicală.

Potrivit Legii 91/2014, se acordă părinților/ tutorilor asigurați în sistemul asigurărilor sociale de stat o zi sau două zile lucrătoare libere, în funcție de numărul copiilor pentru a verifica anual starea de sănătate a copilului/copiilor.

Familiile sau persoane care au în îngrijire unul sau doi copii au dreptul la o zi lucrătoare liberă, iar cei care au trei sau mai mulți copii vor beneficia de două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul. De asemenea, pentru această zi liberă, angajatorul nu are obligația să plătească părinților drepturile salariale aferente unei zile de lucru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement