Guvernul a revenit, după o lună, asupra propunerii legislative ca părinţii ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar să aibă zi liberă la începerea anului şcolar, pentru a-şi putea însoţi copiii la şcoală, şi a emis un aviz favorabil după ce, în aprilie, nu a fost de acord cu legea. Noul aviz, de data aceasta favorabil, a fost emis în şedinţa de marţi a Guvernului.

Publicitate

La începutul lunii aprilie, Guvernul a emis un aviz nefavorabil pentru acest proiect şi a transmis Parlamentului că nu susţine iniţiativa, cu argumentul că, pentru introducerea unei astfel de reglementări, nu este necesară elaborarea unui act normativ, deoarece poate fi negociată între partenerii sociali şi stabilită în cadrul contractului coletiv de muncă.

Proiectul, iniţiat de senatorul Constantin Popa, în prezent la UNPR, prevede ca ziua de începere a fiecărui an şcolar să poată fi acordată ca zi liberă părinţilor ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar, zi care să fie recuperată în următoarele 30 de zile calendaristice.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Citiți și: ZILE LIBERE rămase în 2014: Încă 7 zile nelucrătoare, în timpul săptămânii, în acest an. Vezi calendarul

Sursa: Mediafax