Administrație
Zile grele pentru PNL la formarea majorității în Consiliul Local Sebeș. Șanse MICI pentru Adrian Bogdan să ajungă din nou viceprimar
După alegerile din 5 iunie, partidele politice au început negocierile şi alianțele pentru a forma majoritate în consiliile locale. Dacă la Alba Iulia, Cugir sau Blaj, PNL are deja destui reprezentanţi în CL și nu îi sperie o posibilă coaliție între restul partidelor, la Sebeș, situația liberalilor nu este tocmai roz. Dorin Nistor, primarul ales, și echipa au doar 8 din 19 consilieri locali.
Dacă PNL nu reușește să negocieze eficient cu partidele, este posibil ca Adrian Bogdan să nu prindă locul de viceprimar, promis la începutul campaniei. Locul său ar putea fi luat de Radu Cristian sau Romi Dragosin.
După centralizarea datelor de la alegerile locale, PNL va avea la Sebeș un număr de 8 consilieri, asta după ce a obținut în jur de 44% din voturi.
Social-democrații intră anul acesta în administraţia locală cu 5 consilieri locali (procent de 25%). PRU, partidul al cărui candidat a obținut locul trei în cursa pentru primărie, va avea trei oameni în CL.
Câte un consilier vor avea Partidul Verde și ALDE. În componenţa Consiliului Local Sebeș va intra şi un independent.
Faptul că nu au reușit să obțină majoritate în CL îi va încurca serios pe liberali. Se pare că PSD și PRU se gândesc să formeze deja o alianță și evident că vor revendica locul de viceprimar vizat de liberalul Adrian Bogdan. Potrivit unor surse, fostul lider al TNL, actual PRU, Radu Cristian, va fi susținut pentru a ocupa postul de viceprimar.
În alianță va intra și consilierul de la ALDE, după ce s-a anunțat deja de la nivel central că PSD va face alianță cu partidul lui Tăriceanu pentru a constitui majorități în consiliile locale.
Chiar și fără consilierul independent și cel de la Partidul Verde, alianța PSD+ALDE+PRU are majoritate în CL cu 9 consilieri și Radu Cristian ar avea toate șansele să devină viceprimar.
Totuși, există șansa unei înţelegeri între PSD și PNL pentru funcția de viceprimar. Romi Dragosin, fost candidat la Primăria Sebeș, ar putea fi altă variantă pentru acest post.
Indiferent cum vor ieși la final negocierile, cel mai afectat va fi Adrian Bogdan, ale cărui șanse să rămână în funcție sunt destul de mici, iar singura soluție a liberalilor de a-i oferi fotoliul promis este să (co) rupă persoane din interiorul partidelor, plus consilierul independent, reușind astfel să creeze controlul în consiliul local și să își pună viceprimar.
Problema cea mai mare pentru administrația de la Sebeș nu este care va fi viceprimarul, ci ponderea în CL, pentru că nicio hotărâre nu va putea fi luată fără un vot majoritar favorabil.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
HH
vineri, 17.06.2016 at 11:24
” să (co) rupă persoane din interiorul partidelor”, ce mizerabil suna, dar este una dintre metodele des utilizate de catre PDL si Basescu in ultimii ani , devenind o practica curenta in politica romaneasca, neincriminata mai nou nici macar de catre presa ! Jalnic !