Connect with us
Publicitate

Actualitate

ZILE LIBERE 2016: Câte sărbători mai sunt până la sfârşitul anului. Mini-vacanţa de iarnă şi ZILE LIBERE 2017

Publicat

zile libere Românii mai au încă o mini-vacanţă în iarnă, de Crăciun. Însă, în acest an, zilele libere cu sărbători legale din perioada noiembrie-decembrie pică în mijlocul săptămânii, astfel că sunt şanse de un weekend prelungit.

Până la sfârşitul acestui an, vor mai fi alte patru zile libere, pe 30 noiembrie (miercuri), de Sfântul Andrei, pe 1 Decembrie (joi), de Ziua Naţională a României şi pe 25 (duminică) şi 26 decembrie (luni), în prima şi a doua zi de Crăciun.

Codul muncii prevede că anumiţi salariaţi sunt nevoiţi să se prezinte la muncă inclusiv în zilele de sărbătoare legală. Aceştia trebuie să beneficieze, conform legii, de compensaţii.

Unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică îşi menţin activitatea în aceste zile, în baza unor programe de lucru stabilite de Executiv. „Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie”, se precizează în actul normativ.

Totodată, nu se acordă timp liber nici în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. În aceste situaţii, angajaţilor trebuie să li se asigure, în următoarele 30 de zile, compensarea cu timp liber corespunzător. Dacă acest lucru nu este posibil din motive justificate, salariaţii trebuie să primească un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Angajatorii care nu asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau care nu acordă sporul salarial menţionat riscă să primească amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că, în cazul angajatorilor care se ocupă, în centrele comerciale, cu comercializarea cu amănuntul a produselor nealimentare, chemarea la muncă a salariaţilor în zilele de sărbătoare legală este posibilă doar cu acordarea compensaţiilor impuse de lege.

ZILE LIBERE până la sfârşitul anului 2016:

– Sfântul Andrei (miercuri, 30 noiembrie)

– Ziua Naţională a României (joi, 1 decembrie)

– Crăciunul sau Nașterea Domnului (duminică și luni, 25 și 26 decembrie)

Anul viitor, românii au 13 zile de sărbătoare, nelucrătoare. Doar 10 însă pică în timpul săptămâni

ZILE LIBERE 2017

1 ianuarie (duminică), 2 ianuarie (luni) — Anul Nou

24 ianuarie (marți) – Ziua Unirii Principatelor Române (Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în data de 7 octombrie 2016)

16 aprilie (duminică), 17 aprilie (luni) — Paștele ortodox

1 Mai (luni) — Ziua Muncii

4 iunie (duminică), 5 iunie (luni) — Rusalii

15 august (marţi) — Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei

1 decembrie (vineri) — Ziua Națională a României

25 decembrie (luni), 26 decembrie (marţi) — Crăciunul

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate