Connect with us
Advertisement

Actualitate

ZILE LIBERE 2018: Câte sărbători legale au mai rămas în acest an? Vezi CALENDARUL

Publicat

Codul Muncii prevede, pentru anul 2018, nu mai puțin de 15 zile libere pentru români.

Pe 15 august, românii s-au bucurat de ziua liberă pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, iar bugetarii au beneficiat chiar de o mini-vacanţă. Salariații au beneficiat, deja, de 11 zile de sărbătoare legală, în 2018. Asta înseamnă că au mai rămas doar 4 din cele 15 prevăzute în Codul Muncii.

Totuşi, în contextul în care una dintre zilele libere rămase cade într-o zi de sâmbătă, românii vor mai beneficia doar de trei zile libere în intervalul luni-sâmbătă.

Calendarul zilelor libere până la finalul anului 2018:

  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei – vineri
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României – sâmbătă
  • 25 decembrie – prima de Crăciun – marți
  • 26 decembrie – a doua zi de Crăciun – miercuri

La acestea se adaugă două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Aceste prevederi din Codul Muncii nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Acordarea zilelor libere se face de către angajator. Nerespectarea zilelor libere legale se sancţionează de către Inspecţia Muncii cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei.

sursa: realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement