Zile libere 2026: Câte zile nelucrătoare mai au angajații până la finalul anului și când vor avea următoarea minivacanță
Zile libere 2026. Următoarea zi liberă legală pentru angajații din România va fi în luna august, însă aceasta va pica în weekend, mai exact sâmbăta. Următoarea minivacanță de care vor putea beneficia angajații, de patru zile legate, va fi abia la sfârșitul lunii noiembrie.
Codul Muncii prevede, la articolul 139, zilele libere în care nu se lucrează în România. Legea stabilește sărbătorile legale acordate angajaților pentru a marca momente importante din punct de vedere național, cultural sau religios.
Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii. Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în prestată în zilele respective riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.
Câte zile nelucrătoare mai au angajații până la finalul anului
Următoarea zi liberă din calendarul sărbătorilor legale este 15 august, când este celebrată Adormirea Maicii Domnului. Această sărbătoare cade însă în 2026 într-o zi de sâmbătă. Asta înseamnă că nu generează o zi liberă suplimentară în timpul săptămânii de lucru.
La final de toamnă, salariații se vor putea bucura de o minivacanță de patru zile. Sfântul Andrei (luni, 30 noiembrie) și Ziua Națională (marți, 1 Decembrie) se leagă de weekend și oferă angajaților patru zile libere consecutive, între 28 noiembrie și 1 decembrie.
Zilele libere rămase în anul 2026
Zilele libere rămase în anul 2026 sunt:
- sâmbătă, 15 august - Adormirea Maicii Domnului;
- luni, 30 noiembrie - Sfântul Andrei;
- marți, 1 decembrie - Ziua Naţională a României;
- vineri și sâmbătă, 25 decembrie și 26 decembrie - Crăciunul.
Calendar 2026 - zile libere legale
Potrivit Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
- 1 și 2 ianuarie;
- 6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza;
- 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul;
- 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române;
- Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
- prima și a doua zi de Paști;
- 1 mai - Ziua Muncii;
- 1 iunie - Ziua Copilului;
- prima și a doua zi de Rusalii;
- 15 august - Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
- 1 decembrie - Ziua Națională;
- 25 - 26 decembrie - prima și a doua zi de Crăciun;
- două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuitȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24






Comentarii (0)