Connect with us
Advertisement

Actualitate

Zilele liceului de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia. Zece zile de activități cultural-artistice realizate de elevi

rotarkids

Publicat

Zilele Liceului de Arte “Regina Maria” sunt celebrate anual între 15 și 24 octombrie. Elevii alături de cadrele didactice celebrează zilele şcolii printr-o serie de activităţi cultural-artistice menite să-i apropie pe elevi de sensurile mai adȃnci ale studierii artelor – muzică, arte plastice, arhitectură ȋn vederea dobȃndirii unei ȋnţelegeri extinse a efectelor pe termen lung a studiului artelor.

Proiectul interdisciplinar  “Şcoala noastră în zi de sărbătoare”, ajuns la ediţia a V-a, valorifică potenţialul artistic al elevilor ȋn strȃnsă legătură cu specificul şcolii şi perspectiva Reginei Maria a Romȃniei asupra artei şi a vieţii.

S-au păstrat secţiunile din anii anteriori, accentul fiind pus, ȋn acest an, pe moduri de percepţie a romȃnilor şi a Romȃniei cu ocazia celebrării centenarului.

La secţiunea Gândurile Reginei Maria în cadre tomnatice elevii au ilustrat prin desen, pictură, colaje cȃteva gȃnduri de ale Reginei Maria adresate poporului romȃn pe care a ajuns să-l iubească atȃt de mult. Concursul se va finaliza cu o expoziţie cu lucrările elevilor la Biblioteca şcolii.

La secţiunea People and Seasons – atelier literar-artistic – elevii de gimnaziu au lecturat fragmente din Testamentul Reginei Maria şi au evidenţiat dragostea Reginei pentru poporul romȃn şi pentru frumos, precum şi ȋndemnul de a oferi sprijin celuilalt ca o modalitate de a consolida unitatea de neam.

Elevii din clasele primare au vizionat şi au discutat un filmuleţ despre Regina Maria şi au creat coroane ȋn funcţie de preferinţele şi creativitatea fiecăruia. Activităţile atelierelor s-au desfăşurat cu fundal muzical oferit de elevii participanţi. (pian, flaut, vioară)

La secţiunea dedicată comunicărilor pe marginea unor gȃnduri de-ale Reginei Maria, elevii de liceu şi-au expus punctele de vedere legate de ȋmbogăţirea vieţii prin sprijinul oferit celorlalţi şi  ȋmpărtăşirea bucuriei de a construi ceva cu şi pentru ceilalţi.

Echipa de proiect: Pop Cristina, Dioşan Livia, Mărginean Georgeta, Incze Monica, Apostol Nicoleta, Cȃrcoană Adela, Ciobotă Georgeta, bibliotecar Ciobotă Angela

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement