Actualitate
Ziua Copilului în culori: Motiv de sărbătoare pentru tinerii din centrele sociale din judeţele Alba şi Mureş
A cincea ediţie a programului „Ziua Copilului în culori” s-a desfăşurat sâmbătă, începând cu ora 11.00, în curtea Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia. Evenimentul din acest an a avut ca temă artistică Cetatea Alba Iulia şi este binecuvântat de ÎPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia.
Este o sărbătoare a inocenţei îmbrăcată în culorile fragedei vârste a copilăriei şi un moment de iluminare la suflet pentru cei 477 de copii cărora micile bucurii ale vieţii le-au fost umbrite de nevoi şi necazuri sociale.
În faţa Catedralei Reîntregirii s-a înălţat în aer o machetă a catedralei cu baloane tricolore cu heliu, moment căruia copiii i-au dat numele de Înălţarea Catedralei la cer. După încheierea evenimentelor, copiii au primit câte un pachet din partea Asociaţiei Filantropia Ortodoxă şi a partenerilor şi sponsorilor, iar apoi a fost programată o vizită în Traseul Celor Trei Fortificaţii, la principalele obiective turistice din Cetate, inclusiv schimbul de gardă şi salvele de tun, dar şi masa festivă dedicată lor. Aici avut loc un program artistic în cadrul căruia copii au recita poezii, au cânta şi au pus în scenă piese de teatru.
Evenimentul reprezintă o iniţiativă a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi este dedicat copiiilor din centrele de zi şi educaţionale şi casele de tip familial din judeţele Alba şi Mureş.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Emanuel Dragusin
vineri, 10.06.2011 at 21:11
Flavia. IPS Irineu nu mai este „Bistriteanul” de cand a ajuns arhiepiscop al Alba Iuliei. Aceea era titulatura de episcop vicar de la Cluj.
moderatorul de serviciu
vineri, 10.06.2011 at 22:02
ok. rectificam. Mai Emanuel, noroc ca tu le sti pe astea bisericesti… Multumim