Eveniment
Ziua Imnului Naţional, sărbătorită miercuri la Alba Iulia. Ceremonie cu distanțare fizică și socială, în Piaţa Tricolorului
Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită miercuri, 29 iulie, şi la Alba Iulia. Oficialităţi locale vor participa la manifestări în Piaţa Tricolorului, începând cu ora 9:50. Se împlinesc 172 de ani de când a fost intonat pentru prima dată Imnul naţional.
Desfășurarea activităților dedicate sărbătoririi Zilei Imnului Național se va face cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și socială, prevăzute de reglementările în vigoare la nivel național privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.
Ceremonia începe cu prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă, urmate de o alocuţiune privind simbolistica versurilor imnului naţional al României și oficierea serviciului religios.
Vor participa reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Alba, Consiliului Judeţean, Primăriei Alba Iulia, Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, unităţilor militare din Garnizoana Alba Iulia şi Cercului Militar, autorităţi şi instituţii publice din Alba, precum şi ai Asociaţiei Veteranilor de Război, Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, partidelor politice.
Programul activităţilor:
09.50 – 09.55 Primirea invitaților;
10.00 – 10.05 Prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și ocuparea locului în dispozitiv;
10.05 – 10.15 Alocuțiune referitoare la simbolistica versurilor imnului;
10.15 – 10.20 Oficierea serviciului religios;
10.20 – 10.25 Intonarea Imnului Național al României.
Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 iulie. ”Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848, a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu.
De-a lungul timpului, ţara noastră a avut mai multe imnuri naţionale: ”Trăiască regele”, ”Zdrobite cătușe”, ”Te slăvim, Românie!”, ”Pe-al nostru steag e scris Unire”, ”Trei culori”,”Deșteaptă-te române!”.
La 29 iulie 1848, ”Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic ”Un răsunet” de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului ”’Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ”o adevărată Marsilieză românească”.
Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în al Doilea Război Mondial.
”Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, și în timpul Revoluției din decembrie 1989.
Imediat după Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News