Statele Unite ale Americii sărbătoresc pe 4 iulie ziua independenței. Evenimentul marchează desprinderea celor treisprezece colonii americane de autoritatea britanică. Coloniștii americani erau nemulțumiți de felul în care coroana engleză îi trata. Drepturile le erau încălcate, comerțul le era interzis, iar în parlamentul de la Londra nu se afla niciun reprezentant al coloniilor de peste ocean.

Publicitate

Pe 2 iulie 1776, reprezentanții coloniilor americane s-au întâlnit în al doilea Congres Continental pentru a aproba rezoluția de independență care a fost propusă în iunie de Richard Henry Lee, membru al Camerei Reprezentanților din statul Virginia.

După semnarea declarației de independență, redactată în mare parte de Thomas Jefferson, a urmat dezbaterea în Congres și aprobarea ei la 4 iulie.

Astfel, ziua de 4 iulie reprezintă data la care coloniile americane ies de sub jurisdicția Marii Britanii și își proclamă independența.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În mod obişnuit, americanii sărbătoresc ziua naţională peste tot în ţară într-o atmosferă colocvială, cu parade, fanfare, barbecue şi mari focuri de artificii, transmite CNN.

O curiozitate: Declarația de Independență NU a fost semnată pe 4 iulie 1776! Oficial, independența a fost declarată pe 2 iulie, iar pe 4 iulie Congresul a aprobat textul final al Declarației.

John Hancock, primul semnatar, a fost de fapt singura persoana care a semnat textul chiar în ziua de 4 iulie.

Majoritatea delegaților vor semna Documentul abia la 2 august, iar ultima persoană – Matthew Thornton, delegat din partea New Hamspshire, semnează abia în noiembrie.

Publicitate

Rezoluția Lee stă la baza Deeclarației de Independență. Este vorba de un act propus de Richard Henry, delegat din partea Virginiei, în data de 7 iunie, privind independența coloniilor.

Rezoluția Lee reprezintă cea mai timpurie schiță a ceea ce va deveni Declarația de Independență.

Sursă: G4Media.ro, Historia.ro