Ziua Minerului la Roşia Montană. Peste 4.000 de localnici şi turişti au luat parte la eveniment
„Ca și în anii trecuți, am sărbătorit Ziua Minerului aşa cum se cuvine, cu gândul la tradiţiile minerești ale localităţii noastre. Suntem mândri să fim una dintre cele mai vechi comunități miniere ale Europei, cu o istorie de aproape 2.000 de ani şi ne dorim să ne întoarcem la bunăstarea pe care o aduce mineritul”, a declarat primarul Roşiei Montane, Eugen Furdui. Acesta le-a amintit guvernanţilor de la Bucureşti că Roşia Montană îi aşteaptă să avizeze proiectul minier, pe care o consideră singura șansă reală de revitalizare și dezvoltare a zonei şi care, în opinia sa, va aduce locuri de muncă și un nivel de trai mai bun pentru comunitate.
Programul Zilei Minerului a început cu un mini-campionat de fotbal, urmat de Cupa Ardealul la rugby, un sport tot mai iubit de roşieni. Sărbătoarea a continuat cu o petrecere în stil mineresc, unde atmosfera a fost întreținută de o pleiadă de cântăreți de muzică populară și ușoară. Au cântat pentru minerii din Apuseni și prietenii lor Mirela Petrean, Tinu Vereșezan, Adi Balint, Mirela Mănescu, Nelu Șopterean, Grupul Instrumental „Dor”, „Copiii de Aur”, Corul Minerilor, Deepcentral și Puya, iar seara s-a încheiat cu un foc de artificii.
Pe parcursul zilei, câteva sute de persoane au participat la vizitele ghidate gratuite în Roșia Montană, organizate de Roșia Montană Gold Corporation. Traseele au inclus cariera Cetate, stația pilot de epurare a apelor acide din Roșia Montană, galeria Cătălina-Monulești și câteva dintre casele deja restaurate de companie sau aflate în curs de restaurare din centrul istoric.
Vizitele au reprezentat un prilej pentru foștii mineri, dar și pentru turiştii din toată țara, să-și amintească de perioada exploatărilor de la Roșia Montană.
Ziua Minerului este un eveniment sărbătorit anual în comunităţile din zonele unde există sau au existat exploatări miniere. În 2009, la Roşia Montană a fost stabilit un record mondial, omologat de Guiness Book: cei mai mulţi oameni care caută simultan aur cu şaitrocul. Peste 100 de persoane au luat parte la stabilirea recordului mondial.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (6)