Actualitate
Ziua Mondială de Prim Ajutor, sărbătorită de Crucea Roșie Alba. Voluntarii atrag atenţia asupra importanţei cunoştinţelor pentru salvarea vieţii în caz de accident

Statisticile arată că, în prezent, la nivel mondial se produce o fatalitate pe șosele la fiecare 30 de secunde. În Europa, studiile arată că mai mult de 50% din totalul deceselor rezultate din accidente rutiere au loc în primele minute de la accident, chiar înainte de sosirea serviciilor de urgență.
Milioane de persoane sunt rănite sau ucise anual de leziuni pentru că nu s-a acordat primul ajutor la timp sau s-a intervenit inadecvat. Luarea unor măsuri adecvate imediate și aplicarea tehnicilor corespunzătoare de prim ajutor pot reduce considerabil numărul de decese.
Primul ajutor, acordat corect și în timp util, poate salva vieți, transmit reprezentanţii Crucii Roşii: „Din păcate, în fața accidentelor suntem cu toții la fel de vulnerabili, dar acordarea primului ajutor poate fi învățată de fiecare dintre noi, pentru a diminua efectele accidentelor și pentru a salva vieţi”.
Mișcarea de Cruce Roșie reprezintă unul dintre liderii mondiali în educarea și furnizarea primului ajutor. De peste 137 de ani, primul ajutor a fost unul dintre principalele servicii prestate de voluntari ai Crucii Roșii Române.
Cursurile de prim ajutor desfășurate de Crucea Roșie Română au acoperire națională și certificare europeană. În cursul anului 2012, Crucea Roşie Română a răspuns unui număr crescut de solicitări venite de la diverse companii, instituţii și persoane fizice, asigurând cursuri de prim ajutor de bază unui număr de aproximativ 19 000 de persoane.
În județul Alba, în anul 2012, au fost cursate în domeniul primului ajutor 251 de persoane, sperând ca de la an la an numărul doritorilor să crească pe măsura conștientizării utilității acestor cursuri. Primul ajutor reduce vulnerabilitățile și ajută la construirea unor comunități mai puternice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News