Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ziua națională a lecturii. Activități organizate de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Program

Publicat

Ziua națională a lecturii. Din anul 2022, în 15 februarie se sărbătorește Ziua națională a lecturii. A fost aleasă această dată, deoarece reprezintă ziua de naştere a două mari personalităţi ale României: Titu Maiorescu şi Spiru Haret. Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” organizează o serie de activități, cu acest prilej.

Iniţiatorii propunerii legislative atrag atenţia că motivul pentru care s-a propus această lege este acela că, în conformitate cu statisticile, România se confruntă cu un nivel tot mai scăzut de lectură.

„Cu prilejul Zilei naţionale a lecturii, bibliotecile, muzeele, instituţiile de învăţământ, organizaţiile neguvernamentale, editurile, precum şi alte instituţii cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii pot organiza evenimente de încurajare a lecturii, în limita resurselor bugetare şi logistice disponibile”, se arată în lege.

Ziua națională a lecturii. Activități organizate de Biblioteca Juețeană Alba

În perioada 14-15 februarie 2025, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează, cu prilejul Zilei naționale a lecturii, o serie de activități. Prin acestea, se dorește încurajarea lecturii în rândul copiilor, tinerilor și adulților.

„Menirea unei biblioteci este și aceea de a oferi cadrul necesar pentru consumul de carte și creșterea unor cititori fideli lecturii.

În spatele fiecărui cititor pasionat se află nu doar un părinte, un bunic sau un cadru didactic, ci și un bibliotecar priceput să călăuzească mai ales copiii și tinerii în lumea cărților.

Vă invităm pe toți, în fiecare zi, nu numai în Ziua națională a lecturii, să creștem împreună viitoarele generații de cititori”, transmite Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Ziua națională a lecturii. Program în Alba

Programul de activități pregătit de organizatorii ediției din acest an Zilei naționale a lecturii este următorul:

Vineri, 14 februarie

  • Ora 08:00-19:00 – Ziua națională a lecturii în colecțiile bibliotecii: expoziţie de carte, în spațiul expozițional al  Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
  • Ora 08:00-10:00 – Educație prin lectură la Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” Alba Iulia, cls a V-a B, prof coord. Ileana Pop
  • Ora 10:00-11:00 – Ziua Națională a Lecturii: Coșulețul copiilor deștepți, la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Alba Iulia, grupa mare
  • Ora 11:00-12:00 – BiblioValiza: Poveștile călătoare, la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Alba Iulia, grupa mijlocie
  • Ora 13:00 – Omagiu lui Grigore Vieru. Depunere de flori la bustul lui Grigoe Vieru, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia și recitare de poezii
  • Ora 14:00 – Grigore Vieru: recomandare carte copii (online)
  • Ora 15:00 – Grigore Vieru: recomandare carte adulți (online)
  • Ora 16:00-18:00 – Clubul de lectură „Lucian Blaga” – cartea lunii februarie: „Bob” de Wendy Mass și Rebecca Stead, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Sâmbătă, 15 februarie

  • Ora 10:00 – Ziua Națională a Lecturii: semnificație (online)
  • Ora 11:00 – Ce citesc copiii– colaj  video (online)
  • Ora 12:00 – Ce citesc oamenii mari – colaj  video (online)
  • Ora 13:00 – Ziua Națională a Lecturii: recomandare carte pentru copii (online)
  • Ora 14:00 – Ziua Națională a Lecturii: recomandare carte pentru adulți (online).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement