Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară cu peste 800 de militari, elicoptere IAR 330 SOCAT și avioane F-16. PROGRAM

Publicat

1 Decembrie 2022 – Ziua Națională la Alba Iulia: Defilarea militară din acest an va fi susținută de aproximativ 850 de militari.

Parada se va desfășura pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, cu ocazia Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Vor trece prin fața celor prezenți la eveniment și vehicule de luptă, aparatură antiaeriană și terestră, dar și transportoare și autospeciale. În cadrul dispozitivului de defilare pe jos va face parte și un detașament de militari francezi din cadrul Grupului de Luptă pentru Apărare Colectivă, dislocat la Cincu, județul Brașov.

Cerul va fi survolat de elicoptere IAR 330 SOCAT și avioane F-16 Fighting Falcon.

Vezi PROGRAM COMPLET 1 Decembrie 2022 la Alba Iulia. Evenimentele organizate de Ziua Națională în Capitala UNIRII

Potrivit Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, în municipiul Alba Iulia, vor avea loc, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2022, manifestări la care vor participa militari și mijloace tehnice terestre și aeriene aparţinând Ministerului Apărării Naționale și care se vor desfășura după următorul program:

Miercuri, 30 noiembrie 2022

ceremonii militare cu depuneri de coroane și jerbe de flori la următoarele ansambluri monumentale:

  • ora 9.30, la monumentul „I.C. Brătianu” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”)
  • ora 10.00, la monumentul „Iuliu Maniu” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”)
  • ora 11.00, la monumentul „Mihai Viteazul” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”)
  • ora 11.30, la ansamblul monumental „Regele Ferdinand și Regina Maria” (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”)
  • ora 12.00, în Piața Tricolorului va avea loc arborarea Drapelului Național al României. Detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Joi, 1 decembrie 2022

  • ora 13.40, ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul Unirii (detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”)
  • ora 14.00: ceremonia militară cu trupe și tehnică de luptă, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, cu participarea a:

– 15 detașamente de defilare pe jos (aproximativ 850 de militari aparținând Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Forțelor pentru Operații Speciale, Batalionului 136 Geniu „Apulum”/ Brigada 10 „Dunărea de Jos”, Batalionului 26 Cercetare Supraveghere „Avram Iancu”/ Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba, Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”, personal din cadul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și Filialei Alba Iulia, a organizației Crucea Roșie Română)

– 11 detașamente de defilare cu mijloace terestre (vehicule de luptă HUMVEE, complexe de artilerie antiaeriană și terestră GEPARD și HIMARS, transportoare PIRANHA III și PIRANHA V, transportoare amfibii blindate de infanterie B-33 ZIMBRU, autospeciale de intervenție ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională și ale organizației Crucea Roșie Română)

– elicoptere IAR 330 SOCAT ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”

– avioane F-16 Fighting Falcon aparținând Bazei 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”

– din cadrul dispozitivului de defilare pe jos va face parte și un detașament de militari francezi din cadrul Grupului de Luptă pentru Apărare Colectivă, dislocat la Cincu, județul Brașov.

Pentru buna desfășurare a evenimentelor, în Alba Iulia, în zilele de 29 și 30 noiembrie 2022, se vor desfășura repetiții și antrenamente generale care vor afecta, pentru scurte perioade de timp, activitățile curente din centrul orașului. Antrenamentele generale vor avea loc în intervalul orar 13.00-15.00, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. facsimil

    vineri, 25.11.2022 at 17:56

    nasol.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement