Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba organizează, în perioada 11-13 septembrie 2026, mai multe activități dedicate Zilei Pompierilor din România și împlinirii a 178 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii.

Evenimentele se vor desfășura în Alba Iulia, Câmpeni și Aiud și vor cuprinde ceremonii militare, prezentări ale tehnicii de intervenție, activități pentru copii, exerciții de descarcerare și prim ajutor, dar și o retragere cu torțe.

Publicitate

Vineri, 11 septembrie, activitățile vor avea loc în Piața Cetății din Alba Iulia. De la ora 10:00 până la 10:40 este programat un ceremonial militar și religios, în cadrul căruia vor avea loc și avansări în grad. Între orele 11:00 și 13:00 vor fi organizate activități dedicate copiilor și o prezentare a tehnicii de intervenție.

De asemenea, vineri, 11 septembrie, în intervalul 11.00-12.00, va avea loc o festivitate de acordare diplome de merit celor mai merituoși pompieri și voluntari.

Publicitate
Publicitate

Festivitatea se va desfășura în interiorul Muzeului Principia din Piața Cetății.

Sâmbătă, 12 septembrie, pompierii vor fi prezenți în Șanțurile Cetății din Alba Iulia, în cadrul Rated Car Fest. Între orele 12:00 și 15:00 vor avea loc un exercițiu de descarcerare, demonstrații de acordare a primului ajutor medical și prezentarea tehnicii de intervenție.

Activități și în județ

Tot sâmbătă, între orele 16:00 și 19:00, vor fi organizate activități pentru copii și prezentări ale tehnicii de intervenție în alte două localități din județ. Acestea se vor desfășura în Parcul „Avram Iancu” din Câmpeni și în zona Catedralei „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud.

Publicitate

Manifestările se vor încheia duminică, 13 septembrie, cu un moment solemn în Alba Iulia. De la ora 20:00, pompierii militari din cadrul ISU Alba vor participa la o retragere cu torțe, organizată în cinstea eroilor pompieri căzuți la datorie.

Traseul retragerii cu torțe va fi: Poarta a VI-a a Cetății – Catedrala Încoronării – Piața Cetății – Poarta a III-a a Cetății – Poarta I a Cetății.