Connect with us
Publicitate

Actualitate

“Ziua Porţilor Deschise” la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” Alba. Exerciții demonstrative, expoziții și activități interactive în Piața Cetății

isu

Publicat

ziua portilor deschise isu alba Ziua de 13 Septembrie a fost şi va rămâne un reper fundamental în conştiinţa naţională a românilor prin faptele de armă săvârşite sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Intrarea trupelor otomane invadatoare în Bucureşti a prilejuit unităţilor militare româneşti, printre care şi Compania de Pompieri, să înscrie unul dintre momentele înălţătoare ale Revoluţiei române, încleştarea din Dealul Spirii devenind un simbol al luptei poporului român pentru libertate şi independenţă. Această bătălie reprezintă prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă a ostaşilor noştri, ca parte integrantă a tinerei armate române moderne, constituită în urma păcii de la Adrianopole 1829.

Pentru a cinsti memoria pompierilor militari care au căzut la datorie în Dealul Spirii, dar şi a celorlalţi pompieri, eroi peste veacuri, data de 13 Septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România. Sărbătoarea constituie un prilej de evocare a faptelor de arme săvârşite acum un veac şi jumătate de militarii pompieri din Bucureşti care, alături de infanteriştii Regimentului 3 şi masele revoluţionare ridicate la luptă, au înscris o pagină de eroism în lupta poporului român pentru emancipare naţională şi socială.

Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba va organiza “Ziua Porţilor Deschise” în toate subunităţile, activitate în cadrul căreia, cei interesaţi pot asista la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice.

Marți, 13 septembrie, în Piața Cetății din municipiul Alba Iulia vor avea loc manifestările organizate cu prilejul acestei sărbători și se vor desfăşura după următorul program:
– 13.00 – Ceremonial Militar și Religios, prezentarea ordinelor şi mesajelor primite cu ocazia “Zilei Pompierilor din România”;
– 13.30 – Exerciții demonstrative, expoziție de tehnică și mijloace din dotarea inspectoratului și activități interactive cu publicul;
– 14.30 – Întâlnirea cadrelor active cu invitații și cadrele militare în rezervă.

Premergător zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România, în data de 09.09.2016, s-a desfășurat concursul “Cel mai puternic pompier”, iar ofițeri și subofițeri din cadrul Inspecției de Prevenire au desfășurat activități de informare preventivă în județ. Tot cu această ocazie, în data de 16.09.2016 va avea loc competiția de minifotbal – “Cupa 13 Septembrie” la care vor participa structure ale M.A.I.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate