Actualitate
Ziua Rozelor: Soiul de trandafiri „Mondiale” – brand al zonei Ciumbrud, până în 2012
La sfârşitul săptămânii trecute, la Ciumbrud s-a desfăşurat a X-a ediţie a Zilei Rozelor. Cu această ocazie, a fost ales trandafirul favorit pentru sezonul 2011, respectiv soiul „Mondiale”, ce va reprezenta un brand local până la organizarea viitorului eveniment de acest gen.
Sâmbătă, 25 iunie 2011, producătorii de trandafiri s-au întâlnit la evenimentul organizat de Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu Primăria municipiului Aiud, cu iubitorii acestor flori, într-o atmosferă plină de culoare. Soiul „Mondiale” a fost ales cel mai frumos trandafir pentru acest an.
Sărbătoarea a cuprins o paradă a florilor, în care s-au încolonat, pe muzică de fanfară, trăsuri, maşini si biciclete decorate cu flori şi copii îmbrăcaţi în port popular, pe străzile din Aiud şi Ciumbrud. Expoziţia de trandafiri a oferit vizitatorilor aranjamente sofisticate din mai mult de 70 de soiuri.
Copiii participanţi la Tabăra de dansuri populare şi activităţi meşteşugăreşti, alături de trupa Clubului sportiv “Dance to sunrise” au susţinut un spectacol, iar pasionaţii de vinuri au avut ocazia să ia parte la o degustare oferită de podgoriile din Ciumbrud.
Evenimentul a beneficiat şi de parteneriatul Filialei Judeţene Alba a Asociaţiei “Amicii Rozelor” din România, Asociaţiei Agricole “Alba Afroda”, Fundaţiei “InterArt” Aiud, “Toskana” Garden, Camerei Agricole Judeţene Alba şi Grupului Şcolar “Alexandru Borza” din Ciumbrud. La sărbătoare a fost prezent şi specialistul recunoscut în cultivarea trandafirilor, profesorul Stefan Wagner.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News