Eveniment
Zonă de agrement cu ponton plutitor, alei și parcare, pe malul râului Mureș, la Băcăinți. Proiectul a trecut de APM Alba
Agenția pentru Protecția Mediului Alba a dat undă verde pentru proiectul de amenajare a unei zone de agrement la râul Mureș, în localitatea Băcăinți din comuna Șibot.
Agenția pentru Protecția Mediului a anunțat la sfârșitul lunii mai luarea deciziei etapei de încadrare – fără studiu de evaluare a impactului asupra mediului – pentru proiectul „Amenajarea zonei de agrement la râul Mureș”, propus a fi amplasat în localitatea Băcăinți, comuna Șibot.
Teren pe care urmează să fie realizată investiția are o suprafață de 5.073 mp și este situat în intravilanul comunei Șibot, pe malul drept al râului Mureș.
Potrivit documentației, proiectul urmărește realizarea unei zone de agrement, compusă din:
- ponton plutitor cu flotoare din plastic compus din:
- pod mobil de alunecare pentru acces la ponton, structura lui fiind din oțel,
- ponton plutitor de dimensiuni 6 x 4 m,
- rampă de acces la apă a ambarcatiunilor, de dimensiuni 15 x 3 m, din beton armat
- alee pietonale cu pavaj din dale de beton – 180 mp
- parcări pietruite , pe o suprafață de 200 mp
- alee pietruită – 700 mp
- trei toalete ecologice
- parcare auto
Se va face sistematizarea terenului în zona amenajărilor propuse, astfel încât să nu rămână zone de băltuire în care să se depună nămol pe suprafața platformelor și aleelor amenajate.
De asemenea, platforma pe care vor fi montate toaletele ecologice va fi amenajată la o cotă superioară zonei inundabile a râului Mureș, la debitul de calcul cu probabilitatea de depășire de 1%.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News