Actualitate
Cadouri de fiţe pentru familia Ceauşescu în “Epoca de Aur”: Mobilier din porţelan fabricat la Alba Iulia pentru elita nomenclaturii comuniste
La sediul ”Apulum” SA, fosta fabrică ”Porțelanul” din Alba Iulia, se găsește o mică comoară, mărturie vie a vremurilor din „Epoca de Aur”. În acele vremuri, ”de ziua lui” sau ”de ziua ei”, oamenii muncii din întreprinderi se mobilizau și trebuiau să își transforme ”admirația și prețuirea” în cadouri simbolice, dar de valoare.
Citește și FOTO: 26 ianuarie, ZIUA lui Nicolae Ceaușescu. „Cel mai iubit fiu al poporului” a vizitat de patru ori Alba Iulia
Soţii Ceauşescu obişnuiau să primească admiraţia întregului popor şi a oamenilor muncii, sub forma unor cadouri
O oglindă la care artiștii fabricii au lucrat un an întreg, o „horă a unirii” realizată din personaje îmbrăcate în costume populare din toate zonele țării, servicii de masă pentru 100 de persoane – pictate de mână, statuete, vaze și chiar o fântână arteziană dedicată Elenei Ceaușescu, dar și multe alte obiecte, toate decorate cu aur, reprezintă numai câteva dintre exponatele pe care fabrica le-a produs pentru ”cel mai iubit cuplu al țării”. De fapt, obiectele care se pot vedea în veritabilul muzeu al fabricii reprezintă doar jumătate din totalul producției pentru familia Ceaușescu. Mai precis, jumătatea de siguranță. Liderilor locali ai PCR nu le plăcea riscul, de aceea orice obiect de porțelan avea o dublură perfectă, ”pentru cazurile neprevăzute când s-ar fi întâmplat ceva pe drum”. Dacă se spărgea ceva, era înlocuit rapid. Realizarea a două obiecte similare, de fiecare dată, presupunea costuri mai mari, dar acest lucru nu mai conta.
Majoritatea obiectelor de porțelan au fost decorate manual de către artiștii angajați la ”Porțelanul”. Câte o lucrare mai amplă putea bloca chiar și activitatea unei secții întregi, dar nici aceasta nu mai conta. Cel mai greu pentru specialiștii fabricii era să găsească idei care să nu fie (dacă era posibil) kitsch, dar să îl surprindă plăcut pe Nicolae Ceaușescu sau, și mai bine, pe Elena Ceaușescu. Așa au apărut fântânile arteziene cu păsărele colorate, vazele de mari dimensiuni pictate cu chipul său, ”hora unirii” precum și nenumărate decorațiuni pentru casele de protocol și servicii de masă unicat.
Dincolo de natura lor, cadourile pentru cuplul Ceaușescu reprezentau niște realizări extraordinare pentru acea vreme. Dintre țările ”prietene”, doar chinezii reușeau să execute ceva asemănător, dar chiar și ei erau în urmă la capitolul ”imaginație”. De aceea, fabrica din Alba Iulia era un mare furnizor de cadouri și pentru ceilalți lideri ai fostelor țări comuniste. Angajații sau conducerea nu știau pentru cine erau cadourile respective, întrucât comenzile veneau prin Regia Protocolului de Stat. De asemenea, trustul de construcţii „Carpați”, care construia toate vilele și casele de protocol folosite de Nicolae și Elena Ceauşescu, era unul dintre clienții fabricii din Alba Iulia.
Printre realizările importante ale specialiștilor de la ”Porțelanul” se află un candelabru cu o anvergură a brațelor de cinci metri și o oglindă la care s-a lucrat un an întreg. Acum, oglinda, realizată în 1987, face vreo 20.000 de euro, dar reprezentanții firmei refuză să o vândă. Este vorba despre o oglindă modulară cu sticlă de cristal, pe masa căreia au fost pictate cele patru anotimpuri. Un serviciu de masă pentru 100 de persoane, pictat cu scene de vânătoare și destinat unei cabane de protocol, reprezintă o altă realizare importantă a acestora. În expoziția fabricii mai există mai multe seturi de obiecte având monograma lui Nicolae Ceaușescu, dar și câteva vaze având fotografia președintelui „iubit”, alături de gravuri reprezentând figuri importante ale istoriei României.
„Porțelanul” a lucrat și pentru Casa Poporului. Arhitecta care a proiectat-o a plătit 70.000 de lei, pentru o vază. O avere la acea vreme.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
mihaela
marți, 07.01.2014 at 12:51
da …pe vremea aia se faceau o gramada desi se faceau atatea cadouri aveau oamenii servici nu stateau acasa fabrica mergea bine acum mai lucreaza un sfert in fabrica
danielaz
marți, 07.01.2014 at 14:34
De ce vorbesti aiurea? Fabrica lucreaza bine-merci si are capacitate mai mare decat in urma cu cativa ani.
Cela
miercuri, 08.01.2014 at 00:08
Pe vremea aia „aveau oamenii servici”in fabrica aia.Acum se munceste.Si e cam gata cu ciubucareala.Pana cand nu scapam de mentalitatea celor care „mergeau la servici”,in Romania nu o sa fie bine.
alex
marți, 07.01.2014 at 19:08
nu oamenii muncii se mobilizau ci șefii,actualii patroni se mobilizau să pupe dosul celei și celui mai iubit fiu….uah…..