Connect with us
Advertisement

Economie

Hotelul de 4 stele al „Florea Grup” va găzdui centre spa, spații comerciale, pub-uri și cluburi. Consilierii locali aprobă PUD-ul proiectului

Publicat

Hotelul Transilvania din Alba Iulia, achiziționat recent de frații Marcel și David Florea, a intrat deja în reparații capitale. Oamenii de afaceri, deținători ai companiei Florea Grup, intenționează să reabiliteze din temelii imobilul și să îl transforme într-un hotel de 4 stele. Consilierii locali au aprobat în ședința de marţi, 30 aprilie, Planul Urbanistic de Detaliu al proiectului ce vizează extinderea și modernizarea hotelului situat în Alba Iulia, în Piaţa Iuliu Maniu.

Documentația a fost întocmită de Biroul de Proiectare Străjan, iar obiectul PUD vizează demolarea corpului parter, modernizarea hotelului și extinderea imobilului cu două noi corpuri, atât pe frontul din Piața Iuliu Maniu, cât și pe cel de pe strada Teilor. Potrivit proiectului, noua extindere din zona Pieței Iuliu Maniu va avea parter plus mansardă și 5 etaje, iar la subsol se intenționează amenajarea unui spațiu comercial, club, bar și pub, în timp ce parterul va fi ocupat de un restaurant și bar.

În extinderea din spatele hotelului, subsolul va fi din nou amenajat sub forma unui club, bar și pub, dar va găzdui și un centru spa. Parterul acestui corp al clădirii va fi prevăzut cu un restaurant, o bucătărie, centru spa și spații de birouri, în timp ce la mezanin va fi amenajat cel de-al treilea centru spa. Etajul I va fi destinat zonei de conferințe, iar în corpul extins de pe strada Teilor vor fi amenajate birouri.

Suprafața totală construită va fi de 2169,84 metri pătrați, iar alți 100 de metri pătrați vor fi ocupați de zonă verde. Hotelul va fi prevăzut cu parcare în suprafață de 150 de metri pătrați.

Reamintim că Hotel “Transilvania” a fost scos la vânzare în octombrie, de firma “Unita Turism” din Timișoara, la prețul de 3 milioane de euro. Hotelul se găsește în centrul orașului Alba Iulia, în Piața Iuliu Maniu nr. 22. Clădirea – formată din parter, mezanin şi patru etaje, dispune de 82 de camere. Suprafața totală a terenului este de 2715.03 mp, suprafața construită, de 2168.73 mp și suprafața utilă, de 5412.13 mp. Oferă spre cazare 166 de locuri (40 camere matrimoniale, 40 de camere cu două paturi și două apartamente, fiecare cu trei locuri).

Hotel “Transilvania” a fost construit în anul 1972 și a fost renovat în anul 2007. Dacă intenţia investitorului “Florea Grup” se concretizează, acesta ar putea deveni concurent direct Hotelului “Parc”, singurul din Alba Iulia care oferă condiţii de patru stele, cu excepţia Hotelului Medieval, care, potrivit site-ului său oficial, este clasat la cinci stele.

Firma albaiuliană “Florea Grup” activează în domeniul construcţiilor, transportului de mărfuri şi persoane, distribuţiei de carburanţi şi serviciilor hoteliere. Prima investiție făcută în Alba Iulia a fost o benzinărie. Compania s-a dezvoltat, iar în ultimii ani a fost beneficiara mai multor contracte de amenajări și modernizări de drumuri pe bani publici, între care și drumul recent inaugurat care face legătura între Șugag și Jina, în zona Transalpina, contract în valoare de 2,89 milioane lei. De asemenea, firma mai are lucrări de modernizare pe DN74 și DN1, la intrare în Alba Iulia care depășesc 11 milioane de euro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. interesatu

    miercuri, 01.05.2013 at 09:55

    Firma perdea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement