Monografii de la 1933: Istoricul comunei Biia şi al şcolii din localitate

Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale pune la dispoziţia cititorilor şi a celor interesaţi monografia localităţii Biia, realizată de conducerea şcolii, în 1933.

Date din istoricul şcolii şi al comunei Biia

Directorul şcolii primare din Biia, Iuliu Todoran, îşi începe prezentarea, înaintată la 1 mai 1933, prin a aminti aşezarea comunei pe malul drept al Târnavei Mici. Învăţătorul nu are nici un fel de date despre originea comunei, deoarece, spune acesta, „în anul 1848, dându-se foc căsilor parohiale din partea ungurilor rebeli, s-a distrus şi arhiva”. Informaţiile cele mai vechi sunt găsite în Şematismul din 1900, în care, conform conscripţiei episcopului Inochentie Micu Klein, din anul 1700, comuna număra 460 locuitori, avea 2 preoţi şi era vicariat. Înainte de anul 1848, întreg teritoriul comunei aparţinea următoarelor familii: grofului Radak, baronului Bruchenthal, Badium şi Henter.

Potrivit recensământului din anul 1930, în Biia locuiau 1.397 de români, 208 maghiari şi trei evrei. „În privinţa culturală, se poate afirma că 80% ştiu ceti şi scrie. Procentul analfabeţilor îl dau mai ales genul feminin, căci din bătrânii satului cei mai mulţi ştiu ceti cu litere cirile”.

Toţi românii erau greco-catolici. Prima biserică a fost din lemn, însă nu se poate spune din ce timpuri, însă despre cea din piatră se ştie că a fost ridicată în anul 1862. Deoarece era neîncăpătoare, comunitatea a făcut eforturi pentru a ridica un nou edificiu, în acest sens fiind strânsă suma de 250.000 de lei (din donaţii benevole de bucate şi bani).

În urma împroprietăririi, lotul tip, atât pentru maghiari, cât şi pentru români, era de 7 jugăre. Cel mai bogat cetăţean din Biia avea o proprietate de 40-45 jugăre.

Din spusele bătrânilor satului, şcoala românească a luat fiinţă în comună, în perioada 1852-1854. În anul 1856, numărul elevilor varia între 30 şi 40. Se învăţau istorioare biblice şi scrierea cu litere chirilice.

În perioada 1910-1911 s-a zidit noua şcoală cu două clase, însă, din lipsă de fonduri, se folosea doar una dintre săli. În 1914 este ales învăţător Iuliu Todoran, cel care mai târziu devenea director şi scria monografia pe care se bazează această prezentare. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, învăţătorul a fost încorporat în armata Imperiului Austro-Ungar, a urmat cursurile de ofiţeri de rezervă, în vara anului 1914, a fost înaintat la gradul de cadet şi trimis pe frontul din Galiţia, apoi în Bucovina. Doi ani mai târziu, a devenit stegar, pentru ca, în 1917, să fie trimis pe frontul din Italia, având deja gradul de sublocotenent. A stat pe front, cu mici întreruperi, până în anul 1918, când a fost încorporat la Garda Naţională Blaj.

Despre şcoala confesională reformată sunt oferite foarte puţine date, ştim doar că există din anul 1840, însă are edificiu propriu doar din anul 1915.

Cele mai vechi matricole ale şcolii confesionale greco-catolice datează din anii 1898-1899. De asemenea, „cea mai veche veche bibliotecă de prin anii 1890 a fost a Astrei, care însă a dispărut, nerămânând din ea nici un număr”. Biblioteca nouă a fost înfiinţată în 1923, de către directorul şcolii şi fostul preot al comunei.

Dintre absolvenţii şcolii din Biia, de-a lungul timpului, putem număra un inginer, un primpretor, trei preoţi, un student teolog şi un un sublocotenent.

În încheiere, directorul Iuliu Todoran, a spus că şcoala ar mai avea nevoie de cel puţin două săli de clasă, situaţia fiind totuşi temporar rezolvată ”pentru acest scop, comuna a fost cumpărat de la biserica greco-catolică un grajd şi un grânar”.