Actualitate
Studiu de fezabilitate pentru reţea de alimentare cu apă la Gârbova de Jos şi Ţifra. Investiţie estimată la 1,5 milioane lei

În prezent, locuitorii din cele două localităţi nu au sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, sursele provenite din fântâni nefiind corespunzătoare din punct de vedere calitativ. Prin investiţia de amenajare a reţelei, se va prelua apa din sistemul zonal cu sursa râul Sebeş. Se vor amenaja: conductă aducţiune (1850 m), gospodărie apă (rezervor metalic 100 mc, cămine vane şi golire), două reţele de distribuţie (Gârbova – 6.143 m, 16 cişmele stradale; Ţifra – 430 m, două cişmele stradale) şi staţie de clorinare.
Costul investiţiei este de 1.516.450 lei (1.880.400 lei cu TVA), aproximativ 348.190 euro fără TVA.
Durata lucrărilor este estimată la 16 luni. Proiectarea ar urma să dureze două luni, urmată de organizarea licitaţiei şi de realizarea infrastructurilor (un an).
Sursele de finanţare propuse sunt bugetul local şi alte surse constituite potrivit legii.
Apa tehnologică necesară se va asigura din resursele locale – Valea Aiudului şi Valea Măginii, prin pompare în cisterne şi se va transporta pe şantier.
Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News