Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Trupele Taxi, VH2 şi cunoscuţi interpreţi de muzică populară vor concerta la „Toamna Cugireană”

Publicat

Intrată demult în conştiinţa cugirenilor ca sărbătoarea oraşului, „Toamna Cugireană” va reuni comunitatea locală, la sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 24 şi 25 septembrie. Administraţia a început  pregătirile cu mai bine de o lună înainte.

“Este cel mai important eveniment al oraşului Cugir, la care toţi locuitorii participă nu doar cu bucurie, ci şi cu mândrie. Reuşim în aceste zile un lucru extraordinar şi anume să scoatem în evidenţă tot ceea ce avem mai bun, de la tradiţii şi obiceiuri locale, până la artă şi industrie. Această etalare a valorilor face din Toamna Cugireană un eveniment nu doar reprezentativ, ci şi unic pentru oraşul nostru. De aceea, vom încerca şi în acest an ca ediţia a 14-a a festivalului să fie la standardele cu care s-au obişnuit locuitorii Cugirului”, a declarat edilul şef, Adrian Teban. Acesta a precizat că, pe lângă bugetul alocat de primărie, au fost atrase şi numeroase sponsorizări din partea agenţilor economici.

Organizatorii promit că din cadrul manifestărilor nu vor lipsi competiţiile sportive, demonstraţiile de dansuri şi expoziţiile de tehnică şi artă, care vor fi inaugurate sâmbătă şi vor fi deschise pe toată perioada festivalului. Parada portului popular, care va deschide ziua de duminică va impresiona, ca în fiecare an, cu frumuseţea costumelor populare şi mândria cu care sunt purtate de către ansamblurile prezente.

Spectacolul folcloric ce va avea loc în cele două zile de festival va aduce în faţa cugirenilor solişti de renume precum Teodora Zărnescu, Veta Biriş, Ilie Medrea, Mariana Anghel, Cristian Pomohaci, precum şi ansambluri cunoscute dintre care amintim: Ansamblul „Augustin Bena”, Ansamblul „Jidvei”, Ansamblul „Mociriţa”, Ansamblul „Doina Aiudului”, Ansamblul „Câmpul Pâinii” Vinerea.

Pentru cei tineri este pregătit un spectacol din care nu vor lipsi trupe mari ale muzicii uşoare. Pentru seara de sâmbătă, organizatorii încearcă să îi aducă în faţa cugirenilor pe cei din formaţia Taxi, în timp ce duminică, timp de o oră, va concerta VH2, între 22.00 şi 23.00. Vor fi prezenţi şi membrii trupei Odissey, care au câştigat simpatia publicului cugirean la ale manifestări culturale la care Primăria şi Casa de Cultură i-a invitat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax