Connect with us
Advertisement

Eveniment

USL demarează procedurile pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu

Publicat

Procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu va fi declanşată de USL, după cum au anunţat, luni, liderii alianţei.

Conducerile centrale ale PSD şi PNL vor desemna membrii unei comisii comune a USL care va redacta cererea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. După ce va fi redactată, cererea va fi depusă la grupurile parlamentare.

„Încercăm să evităm încă un an de gravă dizolvare a statului de drept. Discuţiile despre câte şanse sunt au rolul şi rostul lor, numai că în politică, din punctul nostru de vedere, nu poţi să acţionezi, să spui, să faci doar ce e garantat imediat intr-o anumită conjunctură de un număr de voturi. Convingerea e că, făcand acest demers, suntem în asentimentul şi avem sustinerea unei majoritati a cetatenilor români. Toate lucrurile vor urma calea constituţională, la capătul demersului vom avea un vot in Parlament ţi vom respecta rezultatul votului. Dar nu putem subsuma toate iniţiativele, actele politice, unei majoritati de moment, care e una artificială în raport cu voinţa electoratului exprimată în 2008”, a declarat Antonescu.

Citiţi mai multe despre acest subiect pe realitatea.net.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. HH

    luni, 21.11.2011 at 13:47

    FELICITARI INITIATORILOR, O ACTIUNE INTELIGENTA, INDIFERENT DE REZULTAT ARE MENIREA DE A ” SEPARA CLAR APELE POLITICII” ORICUM BASESCU INTRECUSE IN ULTIMII 2 ANI ORICE LIMITA !

  2. Baba C.

    luni, 21.11.2011 at 16:21

    Ei bravos natiune si opozitiune ! Te-ai trezit din somnul cel de moarte? Chiar nu=l mai lasati sa-si bata joc de copii, de tineret, de medici,de profesori se de pensionari ?
    Pensionati-l .domnilor! si dati-i 500 de lei pensia ca a mea , sa vedem cum traieste din ea!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement