Connect with us
Publicitate

Eveniment

UPDATE | VIDEO: Autocar cu români în care se aflau și câțiva turiști din Cugir, ars în apropierea graniței dintre Ungaria și Austria

YouTube video

Publicat

Un autocar cu turisti români printre care se  aflau și câțiva cugireni a luat foc în apropiere de granița Ungariei cu Austria în data de 29.12.2013, în jurul orei 00.30. Potrivit martorilor oculari autocarul se afla pe autostrada M1 când pasagerii au semnalat prezenta unui miros pregnant de ars, după care, în câteva secunde tot interiorul autocarului a fost cuprins de fum negru înecăcios.

Incidentul s-a produs între localitățile Tatabanya și Lebeny din nord-vestul Ungariei, la aproximativ 7 km de granița cu Austria, iar în autocar se aflau în jur de 50 de pasageri. La oprirea de urgență a autocarului toți pasagerii au reușit să iasă în siguranță afară din autovehicul.

La câteva secunde după ce după ce pasagerii au reușit să se dea jos din autocar, acesta a fost cuprins de flăcări nemaiputându-se salva absolut nimic din bagajele turiștilor.

Pasagerii spun că toate încercările de a stinge focul au fost imposibile iar extinctorul aflat în dotarea autocarului nu a funcționat. Autocarul aparține firmei Double-t și se deplasa din Bucuresti spre Munchen, cu turiști români care urmau să petreacă revelionul la rudele din Germania.

Șocați de ce au pățit, cu toate că nu au reușit să își recupereze bunurile, o bună parte din turiștii s-au bucurat că documentele personale, pe care le aveau asupra lor, le-au rămas intacte. Unii dintre pasageri au rămas fără nimic, după ce flăcările le-au mistuit bagajele, hainele și banii pe care îi aveau în genți.

După ce şoferii şi toţi pasagerii au evacuat autocarul nevătămaţi, aceștia au fost cazaţi de autorităţile ungare în clădirea unei şcoli din apropiere.

Imediat după accident, firma transportatoare a trimis un autocar de rezervă, care a ajuns la faţa locului duminică dimineaţă, pentru a-i prelua pe cetăţenii români şi a-i transporta la destinaţie.

Potrivit MAE, autocarul de rezervă a pornit spre Germania imediat după înmânarea unui proces-verbal constatator din partea poliţiei locale, iar în seara aceleiaşi zile toţi cetăţenii români au ajuns cu bine la destinaţie.

Potrivit aceleiaşi surse, cauza incendiului nu a putut fi încă stabilită, însă există indicii referitoare la o posibilă defecţiune tehnică. Flăcările au distrus cea mai mare parte a bagajelor pasagerilor, precum şi documentele de călătorie ale unei familii rezidente în Germania. Aceştia îşi vor reînnoi paşapoartele la cel mai apropiat consulat român din Germania.

Ambasada României la Budapesta a intervenit imediat pe lângă autorităţile ungare locale, pentru acordarea asistenţei necesare în favoarea cetăţenilor români, cărora li s-au creat condiţii de odihnă şi li s-a servit o masă caldă, mai precizează MAE, citat de ezv.ro.

Vedeți mai jos o filmare încărcată de unul dintre turiștii din autocar pe youtube.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

6 Comentarii

6 Comentarii

  1. mihai

    luni, 30.12.2013 at 09:29

    Mai erau si turisti din Alba Iulia si Sebes. Bine ca au scapat cu totii teferi.

  2. loli

    luni, 30.12.2013 at 09:44

    Doamne feri!

  3. Pingback: Un autocar cu români a luat foc în apropierea graniţei dintre Ungaria şi Austria

  4. Pingback: VIDEO // Un autocar cu turişti români A LUAT FOC la graniţa dintre Ungaria şi Austria

  5. unul

    luni, 30.12.2013 at 18:04

    Cred ca e vorba de autostrada M1 ..localitatea Lebeny e aproape de aceasta autostrada…autostrada M9 este in alta parte a Ungariei stimati ziaristi…putina documentatie nu strica!

    • Adina E. Curta

      luni, 30.12.2013 at 18:51

      am corectat, merci de atenție 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate